Bihorel

Piei, Satană! Sau, mai bine zis, demisionează dracului, mă Piţi!

Codul portocaliu pentru fotbalul românesc va continua până când Victor Piţurcă va fi antrenorul „naţionalei”. În Olanda, Piţurcă ne-a condus triumfător spre o înfrângere cu 4-0, scor la care nu au pierdut nici Estonia, nici Andorra.

Sigur că, în ultimele 30 de minute, poate am fi reuşit şi noi să băgăm un gol, dar numai cu condiţia ca echipa Olandei să fi ieşit de pe teren.

Mai existau şi alte variante de succes. De exemplu, dacă antrenorul Olandei ar fi băgat în teren nevestele şi iubitele jucătorilor. Dar, şi în acest caz, numai cu condiţia ca ele să fie gravide şi să fi venit direct din coffee-shop.

Caseta tehnică nu arată chiar aşa rău, ţinând cont că noi l-am avut în teren pe Cristi Tănase, zis Lemn Tănase, după cum i-au ieşit stopurile. Rezultatul e de-a dreptul mirifc dacă luăm în considerare că pe teren s-au deplasat în alergare uşoară Bogdan Stanciu şi Gicu Grozav.

Deci, în ce priveşte posesia, noi am avut un procent de 40% pe teren, dar de 100% în vestiare, pentru că Piţi a luat mingea la pauză cu gândul să o ducă băiatului lui, în loc de pensie alimentară.

Remarcaţi:

Piţurcă, pentru tupeul pe care-l insuflă. Din păcate nu echipei, ci propriei persoane în conferinţele de presă.

Galeria „naţionalei”, care i-a cerut barbugiului Piţi să rămână la prima dragoste, cazinoul.

Mutu, care deşi a văzut atâta iarbă în jur, a preferat să o calce în picioare în loc să o fumeze.

Exit mobile version