Având-o la dreapta sa pe Coste, acum candidata PSD la Primărie, care vorbea despre necesitatea ca oraşul să aibă un primar serios, Petruţ a scos porumbelul. „Faptele fac diferenţa a fost cândva şi sloganul nostru”, a zis fostul PDL-ist, luând-o după umăr pe Coste, care a reacţionat zâmbind cu gura până la urechi, în timp ce şeful PSD Oradea, Liviu Sabău Popa, s-a făcut roşu de nervi.
Culmea e că Petruţ, deşi se referea la vreun vechi slogan al PDL, l-a citat pe cel pe care liberalul Ilie Bolojan l-a folosit cu succes atât în 2012, când a candidat a doua oară, cât şi acum, când e în pragul câştigării celui de-al treilea. Dar aşa-i când schimbi macazul: nu mai ştii nici măcar cine ai fost şi cu cine ai ţinut în trecut…