În sfârşit m-am lămurit că recesiunea tehnică nu e identică cu recesiunea economică, deci dacă poporul va muri de foame va fi din cauza recesiunii tehnice pricinuite de Uniunea Europeană şi nicidecum din cauza celei economice pur româneşti.
Cert este că PSD-ul are mari şanse să ia peste 50% din voturile bihorenilor. Asta pentru că la cei 600.000 de bihoreni se mai adaugă 330.000 de morţi din cimitirul Rulikowski. Ei bine, nu aţi observat că în ultima vreme s-au asfaltat aleile, s-a făcut curăţenie, iluminatul e abundent?
Din păcate, încă nu s-a reuşit introducerea cablului de fibră optică, să poată prinde morţii Antena 3, căci atunci procentul de votanţi ai lui Ponta ar trece lejer de 100%. Şi oricât de cârcotaşi ar fi adversarii lui Ponta, nu pot să nu-i dau dreptate în legătură cu încetinirea creşterii economice. Domnia sa spunea că dacă până acum mergeam cu 130 km pe oră, acum mergem cu 100, dar tot repede mergem. E ca la un bolnav de ciroză, care înainte bea 1,3 litri de vodcă pe zi, iar acum bea doar 1 litru.