Pensionar de lux: Vreţi să ştiţi ce pensie are un fost judecător al Curţii de Apel?

Când vine vorba de pensiile lor, magistraţii se dau loviţi şi refuză orice discuţie despre bănuţii pe care îi încasează după trecerea „în rezervă”. Oficial, pun placa cu informaţii private şi dreptul la intimitate, dar în realitate le e şi lor ruşine de cât de mari sunt faţă de-ale muritorilor de rând.

O dovadă a adus-o controversatul judecător Traian Munteanu, proaspăt pensionar, care a deschis proces BIHOREANULUI doar pentru că a îndrăznit să scrie despre el că s-a grăbit să-şi lepede roba din motive de dosar la DNA.

Ei bine, ex-magistratul a ataşat la dosar, spre ştiinţa ziarului, nesilit de nimeni, dar şi fără să fie nevoie, decizia de pensionare. Din care Bihorel se simte obligat să aducă la cunoştinţa contribuabililor suma pe care onorabilul magistrat o încasează lunar ca pensie: fix 10.588 lei! Asta, ca simplu fost judecător al Curţii de Apel Oradea.

Ceea ce te face să te întrebi oare cât va încasa preşedinta instanţei, Dana Cigan, care tocmai se pensionează. Mai puţin, în niciun caz…

5

5 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de aura | 19 iulie 2014 00:39

    Sa foloseasca pensia dupa cum ii doresc eu,cu varf si indesat.Urarile mele(si a altora) se prind.Pazea.

  2. >> Postat de el | 3 iulie 2014 18:00

    Ron nu lei perfectilor

    • >> Postat de Pompiliu | 4 iulie 2014 09:57

      Vai si amar de asa romani. Ia o bancnota, oricare, cu „Banca Nationala a Romaniei” pe ea, si afla si tu daca moneda cu care cumperi paine se numeste „ron”. Acest RON vine de la „Romanian New”, care a inlocuit „Romanian Leu” (ROL) in urma cu aproape 10 ani. Pe vremea aia eu nu am auzit pe nimeni sa spuna, de exemplu, „da-mi te rog si mie 10000 de ROL sa-mi iau un covrig.” Dupa logica ta, moneda americanilor ar trebui sa se numeasca „uesdei” (de la USD), cea a ungurilor „hufi” (de la HUF), etc.

    • >> Postat de Cornel | 4 iulie 2014 11:06

      Dragul meu: moneda oficiala a Romaniei este LEUL Romanesc avand ca si simbolul bancar
      RON. Este PERFECT CORECTA folosirea simbolului de LEI in articol. Era mai bine sa ramai filozof:)
      Cornel

  3. >> Postat de oradean | 3 iulie 2014 08:35

    dar am darmit si m-am trezit in West? Nu mai suntem pe salarii si pensii de RO?
    fraierii sa moara sau smecherii depinde de fraieri?