Grupul PSD s-a umplut săptămâna trecută de penibil protestând în plenul Consiliului Local Oradea împotriva validării mandatului asistentei universitare Anca Popescu Raţiu, următorul liberal pe lista cu care USL a candidat în 2012. Social-democraţii au comentat că validarea se face fără semnătura liderului PSD, Ioan Mang, uitând că şi ei şi-au numit ultimul consilier, Doina Bunea, fără semnătura liderului PNL.
Zarva făcută e cu atât mai jenantă cu cât PSD ţine neocupat, încă din februarie, locul eliberat prin plecarea fostului viceprimar Ovidiu Mureşan director comercial la CAO. Motivul? Următorul pe lista social-democraţilor este Gheorghe Rugan, directorul adjunct al Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi”, condamnat în luna mai la 2 luni de închisoare cu suspendare.
În „combinaţie” cu primarul de Paleu, Somogyi Ludovic, cu preotul Vasile Bicăzan şi cu alţi complici, Rugan s-a împroprietărit fără drept pe mai multe hale industriale din Ferma 10 a Staţiunii Pomicole aparţinând Universităţii orădene. De unde şi vorba de duh: dacă tăceau, filosofi rămâneau!