Bihorel

Pe Virgil Blage l-au învins budiștii

Mai întâi o precizare: budiștii sunt acei profesori care trăiesc din meditații.

Virgil Blage și-a dat demisia din funcția de ministru al învățământului pe județ. Sigur că putea evita acest gest, dacă n-ar fi acceptat înalta demnitate, care e mereu subminată de marii directori de licee ai Oradiei.

Apropo, știți care e diferența între directori și Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede director de școală.

Mie mi-a plăcut Blage că a dat de terra cu cei care se cred buricul pământului într-un învățământ în care 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional.

Iar peste cinci ani, același procent va fi și la profesori, după cum arată mirificele rezultate de la titularizare. Virgil, stai în banca ta, nu ești demn să ocupi un loc unde au contraperformat atâtea nulități lustruite ale județului.

Acum, dacă tot a plecat inspectorul general, poate aflăm și noi cum s-a finalizat ancheta cu transferurile alea sulfuroase de la liceele de elită ale municipiului reședință de județ!

Exit mobile version