Caracterizat de oponenţii politici drept un dictator, primarul Ilie Bolojan nu face prea multe pentru a schimba această percepţie.
Săptămâna trecută, edilul a impus-o pe Angela Lupşea, şefa Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor, în funcţia de director interimar al Muzeului Cetăţii şi oraşului Oradea, coordonat până atunci, tot provizoriu, de istoricul Dumitru Sim, cel care s-a ocupat de proiectele de reabilitare, pe bani europeni, a fortăreţei.
Sursele lui Bihorel spun că schimbarea n-ar avea legătură cu faptul că o juristă ar şti mai bine cum să gestioneze un muzeu decât un istoric, ci cu faptul că, de ani de zile, Bolojan şi Sim – care până de curând a lucrat în Primărie – sunt pe lungimi de undă diferite. Mai precis, istoricul nu face parte din categoria yesmenilor care aprobă fără să comenteze ideile şi propunerile şefului.
Că disputa e reală o arată şi faptul că omul nici măcar n-a fost anunţat că-i sunt luate atribuţiile, ci a fost „executat” direct, printr-o hotărâre aprobată, la propunerea edilului, de maşina de vot din Consiliul Local.
1 Comentariu
Se pare că omul a fost bun cât a lucrat pt reabilitarea Cetăţii, înainte lăsată în paragină ani la rândul. Acum Cetatea a devenit un motiv de admiraţie şi mândrie pt orădeni, iar omul care merita respect pt toată muncă şi implicarea lui, e dat la o parte. Să vă fie ruşine, Ilie Bolojan!