Pe când era Mama Pădurii, Lucica flirta cu drujba

Deputata liberală Lucica Varga a intrat în gura lumii de când cu noul Cod Silvic. Nici nu este de mirare, din moment de acesta seamănă mai mult cu unul penal, decât cu unul silvic.

Lucica noastră a fost prinsă cu firma austriacă Schweighofer la ea în birou, pe vremea când se cocea codul şi ea era şefă peste păduri. Doamna Varga susţine că a fost o întâlnire instituţională, că doar s-a ţinut la Minister.

Brusc mi-am adus aminte de întâlnirile instituţionale ale ministrului de interne Cristian David (ex Troacă), atunci când a luat mită de 500.000 euro, fix la el în birou. O altă întâlnire instituţională s-a întâmplat între madam Udrea şi o valiză cu 900.000 euro la ea în birou.

Cum liberala de pe Criş a demonstrat şi în alte rânduri că ţine la relaţiile instituţionale (vezi numirea colegului de aşternut ca mahăr la Hidroelectrica), înclin să cred că la o percheziţie mai amănunţită va fi prinsă cu drujba-n aurul verde al patriei.

Asta cu atât mai mult cu cât, în ultima zi de serviciu, a trântit o hotărâre prin care se defrişau 10.000 hectare de pădure dintr-o rezervaţie naturală, pe motiv de dăunători. Totuşi, eu n-am văzut încă în pădure dăunători mai mari decât miniştrii puşi să le protejeze.


*
*