Bihorel

Pe apa Leşului: Șeful ABA Crișuri se laudă în van cu lucrările la barajul Leșu

Cel mai mare şi mai important baraj de acumulare din Bihor, Leşu, a fost golit complet de apă deja de doi ani, din cauza unor fisuri care provocau infiltraţii de şase ori peste limita maximă admisă.

Barajul avea probleme serioase încă din 2012, când a început golirea, şi tot de atunci, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri promite că va începe lucrările de reparaţii.

În august 2015, când barajul a fost golit cu totul, responsabil de lucrare era chiar actualul şef al Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, care se lăuda că instituţia avea 5 milioane lei pentru demararea lucrărilor şi că va licita reparaţiile în cel mult o lună.

Iată însă că de atunci a trecut mult şi bine, iar barajul tot gol şi crăpat a rămas. La începutul acestui an, urmaşul lui Pásztor, Dorel Dume, spunea din nou că „în curând” ar putea începe lucrările, de data aceasta pe fonduri UE, dar planul nu s-a concretizat în niciun fel, în schimb lansând o licitaţie pentru un nou sediu al instituţiei.

Ceea ce nu l-a împiedicat zilele trecute să anunţe, iarăşi, triumfal la Digi 24 Oradea că „a identificat sursa de finanţare”, fără să dea niciun detaliu concret. Oricum, bihorenii au auzit promisiunea de atâtea ori încât s-au săturat demult de ea…

Exit mobile version