Ei bine, a venit și momentul în care Sándor închide spre Europa! Era de domeniul evidenței că, cu o troică la Consiliul Județean – care, în loc să facă administrație, se ocupă de politică și mișmașuri – nu se pot obține rezultate notabile.
Pe mine chiar nu mă interesează că unul ca alde Pásztor își face imaginea țăndări sau că Mang Ianos confirmă încă o dată propria impotență profesională.
Ceea ce este revoltător e faptul că, deși nu-s în stare de nimic, nici nu vor să-i lase pe alții să facă treabă. Acum au ocazia să-i dea lui Bolojan un pion otrăvit. Să-i dea aeroportul pe mână, poate că primarul își va rupe gâtul!
Numai că politrucii de duzină din Consiliu nu se riscă, pentru că dacă Bolojan urnește lucrurile s-ar putea să se supere Debreținul…