Bihorel

Pásztor îl vânează pe vânătorul Puia

Nu știu cum se face, dar cam toate loazele din județ se strâng la stațiunea balneară numită Consiliul Județean. Am mai scris despre isprăvile lui Călin Puia, ajuns mare șef peste persoanele defavorizate din județ.

Ar fi fost păcat să nu bifeze și liberalii faliți, că doar nu au intrat toți în pământ după guvernări dezastruoase în mandatele lui Țîrle și Popa. Ei bine, acum Puia și-a găsit nașul. Pásztor Sándor a constatat că postul lui Puia e prea bănos ca să nu-l dea ca recompensă, așa că l-a executat pe controversatul liberal.

Cum la noi totul e posibil, Puia și-a luat concediu medical. Pásztor îl acuză că, deși e bolnav în acte, Puia merge la vânătoare. Păi, dacă l-ai dat afară, măi, Sandore, din ce ai vrea să trăiască?

Apoi să fim serioși, și Pásztor are rezultate la fel de bune de parcă ar fi în concediu medical, numai că, din păcate pentru bugetul bihorenilor, ia și bani grei pentru asta.

Exit mobile version