Luna trecută, elnők-ul a tocat peste 1.100 de euro din bugetul instituţiei pentru o deplasare la Dublin, unde a avut o întâlnire degeaba cu reprezentanții Ryanair, aşa cum a dezvăluit BIHOREANUL, iar în mai s-a dus tocmai până în China sub pretextul IE Expo China Environmental Technology, un târg cu soluții tehnologice în gestionarea deșeurilor, apei și solului.
La vremea aceea, Pásztor spunea într-un cotidian local că va participa la o întâlnire despre „gropi ecologice, ape și canalizare”, dar nu şi că excursia sa îi costă pe bihoreni peste 2.000 de euro, adică 9.679 lei.
Cu ce s-a întors mai deștept din China nu s-a descoperit nici până acum, doar un lucru e sigur, că banii s-au dus pe Apa Sâmbetei…