Paștele lui Ghiţă: Deputatul Gheorghe Bogdan a comandat felicitări de Paște pentru tot poporul

Ajuns deputat, şi încă la a doua legislatură, Gheorghe Bogdan, fostul primar al comunei Drăgăneşti – la bază inginer agricol, dar dotat la maturitate şi cu o diplomă în Drept de la o Sorbonică privată, şi cu una de absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare Carol I „în domeniul Securităţii şi apărării naţionale” – este, alături de tovarăşii Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman (ambii de la PSD), plus Szabó Ödön (husarul UDMR-ului), unul dintre deputaţii cărora românii le datorează masacrarea Codurilor penale în plină Săptămână a Patimilor.

Veselia cu care a ridicat mâna în Parlament nu l-a împiedicat, însă, să comande mii de felicitări prin care îi invită pe bihorenii din zona Beiuş să aibă sărbători fericite, distribuite pe la casele oamenilor cu ajutorul unor minoritari coloraţi.

Ca şi cum, după ce ţi-ar trage cineva o flegmă în obraz, ţi-ar ura să ai un ten sănătos…


*
*