Acum sunt consideraţi oameni parlamentarii. Dar atunci când în întreg mandatul au fost făcuţi boi, porci şi măgari, atunci nu erau oameni? Au dreptate parlamentarii, dacă sunt consideraţi boi, atunci să se supună exclusiv legii junglei. Nu este primul caz de nesimţire al aleşilor, e doar cel mai recent.
Eu cred că aceste specimene merită şi alte privilegii, ca să ştie tot plăvanul cine-i şeful în ţara asta:
1. Parlamentarii nu se supun Codului Penal, Codului Rutier şi Codului Bunelor Maniere.
2. Parlamentarii nu pot fi arestaţi. Ei ar merita să fie direct împuşcaţi, dar cum pedeapsa cu moartea a fost abrogată, vor fi lăsaţi în pace.
3. Pentru a se economisi banii cheltuiţi în vedera construirii unei puşcării a demnitarilor, la Casa Poporului se vor monta zăbrele la ferestre.
4. Parlamentarii sunt singurii români care au voie să te jefuiască la drumul mare fără să fie obligaţi să poarte cagulă.
5. Orice infracţiune comisă de parlamentari se consideră sarcină de serviciu şi e premiată ca atare.