Parchetul a îngropat dosarul lui Romi Neguş împreună cu regele acestuia

Au ţiganii ăştia un obicei de a se împăna cu titluri nobiliare… ceva de speriat. Regretatul Cioabă, cel care s-a declarat rege dar nu l-a luat în serios nici ultimul puradel din şatră, a stârnit invidia altui ţigan de pe strada lui, Iulian, care s-a autointitulat împărat. Păi, romii noştri, şi mai ales Romi Neguş, de ce să nu aibă un rang şi eventual o rangă?

Aşa a ajuns Romi Neguş să fie supranumit de prietenii de damigeană „Prinţul”. Şi, ca nobil de Velenţa, merită să le arăţi supuşilor tăi ce mare sculă eşti. Prin urmare, reţeta e simplă. Se alege dintr-un club un amărât care e dus cu forţa de întreaga ciurdă de interlopi într-un loc izolat. Acolo, individul e umilit şi bătut pentru că raportul de forţe este de 30 la 1.

Dacă victima e destul de încăpăţânată să depună plângere, Neguş merge pe la Parchet să-şi îmbuneze colaboratorii, pentru că după cum se vede între parchetari şi ţigan există o adevărată relaţie de colaborare, evident reciproc avantajoasă.

Mă şi mir cum pot găsi procurorii dosarul lui Romi când acesta zace, probabil, camuflat sub grămezi de bani! Şi uite aşa, încet, încet, ţigănia de pe micile ecrane se va muta şi pe străzile noastre. Nu-i mişto?

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Mihai | 28 august 2013 15:33

    (…) Auzi tu sa nu ii mai faci tigani….(…) Nu suport tiganii de nici o culoare….pe langa ca nu platesc impozite ca omul de rand….si sunt scuti de una alta….mai iau si oamenii simpli la omor…..