Parastas oltenesc la comemorarea lui Emanuil Gojdu

Celebrul om de cultură în mișcare Flavius Bunoiu a pus de un parastas oltenesc la statuia făcută bucăți a lui Emanuil Gojdu.

Fostul director de la Casa de Cultură a Municipiului nu a scăpat ocazia de a-și ataca indirect fostul șef, pe Ilie Bolojan, care l-a alungat din postul călduț, reproșându-i edilului că bietul Gojdu nici acum nu e la locul pe care-l merită.

Pe lângă tort și floricele, Bunoiu i l-a mai adus la pachet și pe europarlamentarul PSD Emilian Pavel și pe deputatul USR Silviu Dehelean, pe care-i consiliază. La final, niște vechi istorici au deplâns intenția Primăriei de a muta statuia lui… Mihai Viteazul.


*
*