Emeriţi de Sorbonica: Fosta decăniţă de la Științe Socio Umane, scoasă de pe lista profesorilor premiați de Universitate

În premieră, la Universitatea din Oradea s-au decernat săptămâna trecută 37 de titluri de profesori emeriţi, pentru dascăli care au lăsat ceva în urma lor şi cu care urmaşii ar trebui să se mândrească. Laureaţii au fost desemnaţi de decanii celor 15 facultăţi, care au făcut în total 46 de propuneri, unele respinse însă de şefii Universităţii. Bihorel a aflat că pe lista propuşilor s-a numărat şi fosta decană de la Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, trimisă în judecată, alături de [...]

Vino la vin în Cetate!

Dorin Popa, ministrul vinurilor bune din Bihor, organizează în Cetate o degustare de vinuri cum nu a mai văzut orașul. Vor veni 26 de crame și se vor lupta pentru papilele noastre gustative 200 de vinuri. În sfârșit ne e dat să vedem și noi un eveniment cu ștaif, unde băutorii de vin din paiele de la saltea nu prea au ce căuta. Acum se va vedea dacă orădenii vor distruge conceptul de degustare cum au făcut-o rușii cu cel de all inclusive. Contra-cost, degustătorii vor primi un pahar [...]

Avionul inculpaţilor: Chestorul Liviu Popa s-a luat la harță cu un alt fost polițist

Întâmplare inedită într-un avion care a decolat zilele trecute din Oradea spre Bucureşti şi în care s-au întâlnit mai mulţi clienţi ai DNA, toţi cu treburi în Capitală: chestorul Liviu Popa, judecat pentru abuz şi corupţie, ex-judecătorul Mircea Puşcaş, însoţit de avocatul său, Alexandru Lele, plus un alt fost poliţist, comisarul şef (r) Liviu Ianţa, martor în ultimul proces de corupţie pe care fostul magistrat îl mai are la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se pare că fostul ofiţer [...]

Varză contra petrol: Localnicii vor demisia primarului de Toboliu din cauza scandalului cu NIS

Sătenii din Toboliu vor capul primarului Pavel Maier. Revoltaţi că firma de prospectări NIS Petrol le-a distrus terenurile agricole, cu acordul Primăriei, fermierii s-au revoltat săptămâna trecută şi au ieşit în stradă. Mai mult, unii au scos de pe proprietăţile lor senzorii montaţi de angajaţii companiei şi i-au aruncat pe marginea drumului. Sătenii au hotărât să se întâlnească la începutul acestei săptămâni, întâi la căminul cultural din Cheresig, apoi la cel din Toboliu, pentru a-i [...]

Retrospectiva săptămânii: Mărturisirile antrenorului Achim despre suporterii care l-au scuipat

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că aveți și voi o gioarsă în Curtea Constituțională. E clar, v-am românizat”. „Ai dreptate. Dar ți-a plăcut că cei șase de la CCR au luat decizia ascunși în budă?”. „Păi, la așa rahați de oameni, unde doreai să se reunească? La cofetărie?”. Marți Și la baschet au apărut huliganii. Sibienii l-au scuipat pe antrenorul nostru, chestie de neimaginat pe vremuri. Antrenorul i-a iertat: „Ce să fac? Să le cer condamnarea la moarte?”. „Dar e normal să se întâmple [...]

Pensionari, viitorul vostru e pe mâini bune!

Statisticile arată că unul din cinci români lucrează în străinătate. Dacă ținem cont că în țară unul din trei angajați lucrează la Stat, adică stă, procentul celor care lucrează afară este și mai mare față de cei care mai trudesc în România. Se dovedește încă o dată justețea Partidului Roșu care a constatat că nu putem să ținem atâția pensionari din salariile mici din țară. Prin urmare, a făcut tot posibilul ca forța de muncă, cea calificată, să plece din țară. Aceasta câștigă mult [...]

Zbor deasupra unui turn de cuci: Reguli noi pentru cei care vor să viziteze Turnul Primăriei Oradea

Deschiderea turnului Primăriei pentru turişti le dă emoţii atât poliţiştilor locali, care au sediul la baza acestuia, cât şi angajaţilor Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor, care au în grijă construcţia. În urmă cu două săptămâni, un poliţist local a dat fuga să alarmeze ghidul de la intrare că unul dintre turiştii urcaţi în turn s-a aşezat cu fundul pe balustrada aflată la o înălţime de 50 de metri ca să-şi facă selfie cu picioarele atârnând în hău. Tânărul s-a coborât de pe zid [...]

Digi și-a triplat audiența datorită lui Corcheș

Voi îl mai țineți minte pe blajinul Dorin Corcheș, alintat Porcheș? Ei bine, de când a ajuns mare sculă, sau, mă rog, medie, pe la ALDE, omul e atât de combativ că se bat televiziunile pe el să-l aibă în platou. Omul mimează competența cu atât aplomb încât, aflat la amiază în studioul Digi 24, a stârnit o curiozitate fără precedent. Cei care monitorizează această audiență au făcut și un sondaj rapid pentru a afla care sunt motivele pentru care lumea a blocat telecomanda pe [...]

Lauda de sine: Șeful Direcției de Sport s-a felicitat de unul singur în conferință de presă

Fost jurnalist şi fost director al CSM Oradea în vremea primarului Petru Filip, ajuns acum şef la Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Petruţ Drăgan are o foarte bună părere despre sine. Săptămâna trecută, la conferinţa de presă care anunţa a treia ediţie a Turului Ciclist al Bihorului, un eveniment sportiv important pentru ciclismul european, Drăgan a afirmat că se felicită întâi de toate pe el însuşi, pentru că a avut încredere de la bun început în organizatorii concursului. Dacă [...]

Zece observații despre Ziua Copilului

1. Conform normativelor emise de Organizația Mondială a Sănătății, se consideră copii persoanele între 0 și 18 ani respectiv între 70 de ani și moarte. 2. Prima categorie folosește permanent tableta, cea de-a doua tabletele. 3. Din cauza dezvoltării precoce, românii au ajuns să-și bată copiii exclusiv în legitimă apărare. 4. În Norvegia n-ai voie să pui mâna pe copil nici când îi faci baie, că te reclamă. 5. Copiii sunt sursă de venit în toată lumea. În Asia că sunt puși la [...]

Nebunie de partid: Cum a fost pusă pe tușă directoarea Spitalului de Psihiatrie din Nucet

PSD-iştii bihoreni i-au pus gând rău Lianei Bota, directoarea Spitalului de Psihiatrie din Nucet, subordonat Consiliului Judeţean, chiar dacă femeia, soţia primarului PNL-ist din Rieni, nu are alt „păcat” decât că a reuşit să reabiliteze clădirile părăginite ale unităţii, de care predecesorii săi nu se atinseseră. Bihorel a aflat că înainte ca Lianei Bota să-i expire contractul a fost organizat un concurs pentru ocuparea postului, programat pe data de 3 mai, dar acesta a fost amânat [...]
4

Reclamă în familie: Soția viceprimarului Florin Birta, vedetă în filmul de promovare a Bihorului

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, o structură a Consiliului Judeţean unde se mai şi munceşte, a lansat zilele trecute primul videoclip de promovare turistică a judeţului, realizat de firma bucureşteană The Brothers M. Rezultatul a fost bun, filmuleţul primind multe laude pe Facebook. Mândria şi patriotismul local i-a făcut însă pe mulţi utilizatori să elogieze mai ales Primăria Oradea, ceea ce l-a scos din papuci pe directorul AMD, Bántó Norbert. Cu stoicism, acesta s-a [...]
2

Aerobic la Paleu

Deputatul USR Silviu Dehelean s-a arătat mirat că Primăria din Paleu cheltuie aproape 17.000 de lei pe an pentru aerobic. Viceprimarul comunei, Szebeni Alexandru, s-a arătat mirat că deputatul abia acum a aflat de treaba asta, deși paleuanii țopăie pe muzică de mai bine de zece ani. Nu mi se pare aberant ca paizanii să meargă să se zbenguie în timpul liber. Oricum, ei nu mai depun prea multă muncă fizică din cauza mecanizări agriculturii. Iar nevoia asta de mecanizare a apărut atunci [...]

Confruntarea muşchilor: Patronul sălii de sport clandestine de pe strada Crinului s-a ales cu dosar penal

Bihorel vă povestea acum două săptămâni despre sala de culturism de pe strada Crinului 13, lăsată să funcţioneze în fundul unei curţi comune, fără acordul vecinilor care trăiesc un coşmar continuu din pricina icnetelor, bubuiturilor şi a vibraţiilor provocate de exerciţiile făcute la aparate, cu haltere şi greutăţi, de le-au crăpat pereţii caselor, iar unora şi tavanele. Ei bine, în timp ce inspectorii Primăriei chemaţi au refuzat să intervină, pe motiv că cică-i doar o sală de [...]

Depanatorul, judecat la foc automat

Nu mai există respect! Păi ce termene sunt astea, de pe o zi pe alta? A înnebunit justiția? E lovită de celeritate ca Dănciă de gramatica limbii române? Tot la trei zile Sanyi Kiss împreună cu ceilalți inculpați, cot la cot cu avocații lor trebuie să se prezinte în instanță. Culmea tupeului: noi care am inventat în fotbal temporizarea nu mai suntem în stare să tărăgănăm un proces măcar 25 de ani? Pe bună dreptate Kiss și avocații sunt supărați, iar mie mi se par de bun simț cererile [...]

Oriunde și nicăieri: Aeroportul din Oradea are un nou slogan

După ce Consiliul Județean s-a făcut de râsul lumii cu faimosul slogan româno-maghiar „Deschidem spre Europa! - Nyitunk Európára!” pus în toamna anului 2016, la porunca preşedintelui Pásztor Sándor, pe panourile publicitare ce anunțau cursele de Milano și Barcelona, iată că și reprezentanții Aeroportului s-au inspirat din isprava lui elnök-úr. Miercurea trecută, într-o conferință de presă în care s-a vorbit despre intențiile Blue Air pentru viitoare rute externe de la Oradea, lângă [...]

La stânga-mprejur: Lucia Varga vrea să plece de la PNL în partidul lui Victor Ponta

Vă mai amintiţi de Lucia Varga, fostă şefă a femeilor liberale şi deputată PNL Bihor, căreia în 2016 colegii din judeţ i-au refuzat a patra candidatură, aşa că a mers să candideze pentru Senat la Constanţa, unde a pierdut en fanfare? Lucia a eşuat, ulterior, şi când a concurat la şefia organizaţiei judeţene cu Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat de dictatură, dar Bihorel e convins că pierdea și dacă ar fi concurat amândoi pentru șefia organizației de femei. Ei bine, deşi în ultimul an şi [...]

Retrospectiva săptămânii: Depanatorul s-a supărat pe judecătorii de la care așteaptă sentința

Luni Vio către Ghiusi: „Avem fraierii noștri, dar nu mi-e rușine nici cu specimenele voastre”. „Adică?”. „Păi câtă minte să ai, tu, turistă din Ungaria, să-ți faci selfie cu ursul? Cum să nu o mănânce?”. „Da’ cu cine doreai să facă selfie? Cu Avram Iancu? Că tot aia era”. Marți Depanatorul, deprimat: „După ce tot județul a fost la mâna mea, iar mâna mea nici nu vreau să spun unde era băgată, acum toți mă scuipă”. „Te-a jignit cumva cineva în instanță?”. „Păi ce jignire mai mare [...]

Căsătorii la secret: Numele celor care se căsătoresc la Oradea nu se mai văd pe site-ul Primăriei

De o lună, numele însurăţeilor care îşi leagă destinele în Oradea rămân un secret. Pe site-ul Primăriei, secţiunea de publicitate a căsătoriilor, unde se publică, aşa cum legea obligă, anunţurile cununiilor civile din oraş, a „crăpat”, aşa că niciun asemenea anunţ nu mai poate fi văzut. Întrucât Codul Civil prevede că o căsătorie poate fi încheiată doar la 11 zile după afişarea declaraţiei de căsătorie la sediul Primăriei şi pe site-ul acesteia, se pune întrebarea dacă nu cumva toate [...]

Opt efecte ale modificării orarului la magazinele de pe Centru

1. Toate magazinele de pe Corso vor fi obligate de la 1 iunie să aibă programul cel puțin până la ora 21. Așa că multe vor deschide la ora 20. 2. Cei mai bătrâni știu că asta este metoda Nicu Ceaușescu. După ce a fost dat afară de la un bar, s-a jurat că atunci când ajunge președinte îi bagă pe chelneri în trei schimburi. 3. Va crește exponențial vânzarea pe timp de seară a șireturilor de pantofi și a perdelelor. 4. Structura electorală a comercianților de pe Centru a virat violent [...]
1