În loc să-l trimită la casierie, Guvernul ungar l-a trimis pe Tokes Laszlo la Loterie

Fost episcop, fost revoluţionar, actualmente europarlamentar şi păstor al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo face ce face şi revine în centrul atenţiei. De data aceasta, beleaua i se trage de la o investigaţie a unui jurnalist din Cluj, care a descoperit că partidul ex-episcopului a fost sponsorizat de Loteria Ungară şi alte instituţii din ţara vecină cu 3 milioane de euro. Ca să vezi ce pot face 6 numere norocoase din 49, adică aproximativ atâtea câte îi [...]

Ionescu for ever: Sindicalistul a pierdut procesul pentru reluarea alegerilor de la Universitate

Vă mai aduceţi aminte cât tam-tam făcea anul trecut liderul sindical al universitarilor orădeni, Gheorghe Constantin Ionescu, care candidase pentru funcţia de rector şi pierduse glorios? La acea vreme, omul se lăuda peste tot că, după ce în primul tur de scrutin fusese bătut de rectorul în funcţie Cornel Antal (descalificat apoi de Minister fiindcă nu mai avea dreptul să candideze) alegerile vor fi reluate cu el unic candidat. Cum însă visul nu i s-a împlinit, alegerile fiind [...]
2

Fals tratat de înmatriculare. Sute de maşini second-hand înregistrate naşpa!

Samsarii de maşini au dat mâna cu grefierii pentru a putea înmatricula rablele aduse din Occident. Dar, până la urmă, gestul lor este meritoriu, pentru că n-au făcut altceva decât să grăbească actul de justiţie. Şi-au dat termene de judecată mai scurte, au comasat într-un proces mai multe maşini, toate acestea pentru celeritate şi degrevarea instanţelor, chestii pe care coana Europa ni le cere cu orice ocazie. Ce poate fi mai minunat decât ca tu, împricinat, să-ţi dai propriul termen [...]
1

Pe Cornel Popa drumurile îl omoară

Cred că cele mai agreabile lecturi rămân comunicatele de presă. Izvoare de înţelepciune şi surse de inspiraţie, acestea pot caracteriza exact personalitatea celor care emit enormităţile. Perfecţiunea a fost atinsă de un comunicat din partea Consiliului Judeţean în care se spunea că deblocarea lucrărilor la drumul Oradea-Beiuş se datorează „repetatelor vizite la Bucureşti făcute de preşedintele Cornel Popa”. Carevasăzică nu contează ce faci şi cu cine te vezi la Bucureşti, important e să [...]
1

Mai curaţi, mai uscaţi: Justiţiarii îşi pasează dosarele fraţilor Maghiar ca pe cărbuni încinşi

Aşa cum BIHOREANUL a anunţat, fraţii Doru şi Adrian Maghiar, trimişi în judecată pentru că au eliberat zeci de diplome false în numele Universităţii, sunt protagoniştii unei noi anchete. Procurorii de la Parchetul General şi-au pus întrebarea ce a făcut clanul Maghiar cu banii încasaţi pe diplome, aşa că le-au cerut colegilor de la DIICOT să-i ancheteze, la pachet cu neamuri şi prieteni, pentru constituire de grup infracţional, spălare de bani, înşelăciune şi folosire de acte [...]
1

Tuns, ras şi frezat, Hadrian Borcea e gata de externat

A fost de ajuns o clipă de neatenţie din partea lui Dumnezeu ca apreciatul medic Hadrian Borcea să fie victima unui accident rutier. Şi, uite aşa, până şi şeful SMURD-ului orădean a ajuns să aleagă între trenul de Cluj şi elicopterul de Arad. Partea tristă e că, pentru a intra de gardă la elicopterul SMURD-ului, domnul Borcea trebuie să facă naveta la Arad, pentru că în Oradea nu s-a găsit un loc de unde pacienţii să poată să se înalţe la cer. Hadrian Borcea e bine, sănătos, numai că [...]

Mai mulţi poliţişti din Beiuş s-au ales cu capul spart

Săptămâna trecută, la mitingul motorizat în care protestatarii le-au atras atenţia autorităţilor că drumul Oradea-Beiuş e varză a la Cluj, personajul principal a fost Victoraş Micula, nimeni altul decât beizadeaua gemenului Viorel. Junele a oprit circulaţia, după care a şters-o căcăceneşte de la locul faptei, pe motocicletă, chit că nu are carnet de conducere. Poliţiştii sosiţi la faţa locului, proaspăt injectaţi cu vaccinul „orbul găinilor”, nu l-au sancţionat pe Victoraş, ci doar pe [...]
1

Galea NUP-une botul: Judecătorul n-a putut fi prins în flagrant vorbind despre şpaga de la Chivari

Judecătorul Ovidiu Galea de la Tribunalul Bihor, fost ofiţer de Securitate, poliţist şi procuror, turnat recent la DNA de avocatul Horia Chivari, care se jură că i-a dat 7.000 de euroi luaţi de la un client pentru a-i obţine o pedeapsă cu suspendare, a ieşit cu obrazul curat şi cu un mare NUP din cercetări. Motivul l-a aflat Bihorel: procurorii îi pregătiseră un flagrant şi l-au trimis chiar pe denunţător să-i reamintească de şpagă, însă Chivari a fost cuprins de remuşcări şi, la un [...]
2

Fii Benvenuti: Bihorel te-ncalţă de Paşte!

După ce ţi-ai schimbat cauciucurile de iarnă, nu crezi că ar fi cazul să-ţi înlocuieşti şi încălţările? Vreau să te încalţ cu cele mai bune produse Benvenuti, astfel încât, măcar de Paşte, să ai în ce să-ţi bagi piciorul. Aşa că fac un concurs, în care nu trebuie să te strofoci prea tare, pe pagina prietenului meu Facebook. Acolo trebuie să dai „like” şi „share” la fotografia de concurs şi intri în cărţi pentru câştigarea unuia din cele două vouchere în valoare de câte 200 lei, cu care [...]
21

Forţoşii Bihorului: Cum i-a pus Ciprian Sora la punct pe oamenii lui Grecu

Cunoscutul luptător K1 Ciprian Sora, ajuns la Oradea pentru meciul prietenului său Alexandru Lungu, a avut parte şi el de oleacă de acţiune, dar nu în ring, ci în clubul Bali, păzit de firma Bank Security, a celebrului Mihai Gabor, alias Grecu, cunoscut adversar al lui Lungu. La sosirea lui Sora, localul era burduşit, ca-ntotdeauna, cu hoaverii lui Grecu, între care şi Marius Lazăr, zis Ciobanu’, cunoscut bătăuş nu doar prin Bihor, ci şi prin împrejurimi, pe unde mai e trimis la împărţit [...]
2

Senzaţional! Am descoperit un controlor OTL care nu ia şpagă

După cum aţi aflat deja, 8 din cei 23 de controlori OTL au fost priponiţi pe motiv că iau şpagă de la călătorii prinşi fără bilet. Eu cred că asta e o veste bună pentru că, iată, totuşi, există şi oameni cinstiţi. Sau poate numai neprinşi încă. Cert este că am găsit un controlor care nu ia şpagă. Şi asta pentru că în perioada organizării flagrantelor omul a fost în concediu. Cum problemele cu controlorii sunt vechi şi dureroase, eu aş propune câteva măsuri, ca lucrurile să intre în [...]
2

V-am extras şi vă trimit la Brenciu!

După cum vă anunţam, am decis să vă trimit pe doi dintre voi la concertul lui Horia Brenciu, din 16 aprilie, de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Motivul a fost simplu, acela că nici Brenciu nu-i normal la cap şi sigur o să vă distreze. În concursul pe care l-am lansat pe Facebook s-au înscris legitim, adică dând „like” şi „share” public, 312 dintre voi, din care Random.org a extras doi câştigători. Mai exact, două câştigătoare. O fi ştiind şi site-ul ăsta că Brenciu are succes la [...]
2

Primarul poliţist: Bolojan a vrut să ridice o maşină parcată aiurea… cu mâna! (FOTO)

Super-Bolo se dezminte. După ce nu demult a „amendat” un şofer de BMW care îşi lăsase maşina pe linia de tramvai, joia trecută primarul a vrut să ridice o alta, parcată la fel de neglijent, cu... mâna. Enervat când a văzut că cinci tramvaie erau ţinute în loc, tot pe strada Primăriei, din cauza unui Renault lăsat prea aproape de linia de rulare, Bolojan, care trecea prin zonă, s-a oprit să sune la Poliţia Locală. Cum echipajul cu platformă a întârziat să apară, edilul a adunat câţiva [...]
212

Retrospectiva săptămânii: Drumul de Beiuş se numeşte acum Autostrada del Fiori

Drumul Oradea-Beiuş a primit o denumire italienească: Autostrada del Fiori. Juji, care e botă la limbi latine, a tradus: „Asta înseamnă o autostradă de te trec fiorii?” „Nici vorbă, este autostrada florilor, pentru că şoferii nervoşi au plantat panseluţe în asfalt”. Juji, din ce în ce mai nedumerită: „Da’ unde ai văzut tu asfalt?”... (mai mult…)

Clanul se înmulţeşte: Fost vameş, angajat jurist-şef pe şestache în Primăria Beiuş

La Primăria Beiuş, despre criză s-a auzit doar când era vorba de rinichi sau de fiere, că altminteri angajările în instituţie se ţin lanţ. Pe şestache, evident. Anul trecut, un liberal, Daniel Coraş, acum mare boss la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea, a fost angajat la repezeală ca jurist fiindcă nu putea avansa în alte instituţii de care ar fi fost interesat decât dintr-o postură de funcţionar, pe care cel mai uşor îi era s-o capete la Primăria Beiuş. După [...]

Drum închis! Un drum transfrontalier, în stand-by din cauza autorităţilor

La ce hal de oameni o conduc, România nici nu mai are nevoie de duşmani! Drumul transfrontalier Cheresig-Korosnagyharsany, în care s-au investit 2,4 milioane de euro din fonduri europene, nu poate fi dat în folosinţă deşi a trecut un an de la finalizarea lucrărilor, din cauza nepăsării statului român. Motivul? Drumul, construit cale de 2,2 kilometri peste câmp în partea română, şi alţi 2,4 kilometri în partea maghiară, se înfundă într-o fâşie de 20 de metri de frontieră în România şi [...]
1

Doctorul Carp, pe lista donatorilor de organe

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Gheorghe Carp, a declarat că s-a trecut pe lista donatorilor de organe. Mă aşteptam ca gestul său să fie urmat şi de alţi medici, dar, ce să-i faci, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Poate că tăcerea medicilor se datorează faptului că ei oricum sunt zilnic donatori de organe, mai exact de anumite organe. Mai ales când sunt în gardă şi au prin preajmă doctoriţe rezidente sau asistente focoase. Singura reacţie a venit din partea [...]
1

Consilierii contra: Ce se întâmplă când votezi cu curul

Şoc şi groază, săptămâna trecută, în comuna bihoreană Tărcaia. Sătenii au intrat în agitaţie aflând că aleşii lor au decis să desfiinţeze toate şcolile şi grădiniţele din comună. În timp ce părinţii se gândeau deja ce vor face cu odraslele lor, iar dascălii unde vor merge să predea, Bihorel a aflat că, în realitate, consilierii locali PDL, PSD şi PPMT, după ce au primit spre informare un document cu reţeaua de şcoli din judeţ pentru anul şcolar 2013-2014, n-au înţeles exact ce au de [...]

Două absenţe importante la mitingul şoferilor din Beiuş. Şi o prezenţă şi mai importantă (VIDEO)

La mitingul şoferilor din Beiuş am semnalat două absenţe importante. În primul rând: asfaltul, adică tocmai motivul principal pentru care neamul lui manivelă a ieşit în uliţă să-şi bocească telescoapele. În al doilea rând: autorităţile judeţene. Faptul că acestea au lipsit cu mic, cu mare, e din vina organizatorilor, care trebuiau să stabilească punctul de adunare a protestatarilor nu la benzinăria lui Chiaburu, ci la bufetul lui Jaru. Iar dacă acolo nu se puteau nicicum aduna, [...]
21

Aviaţia nord-coreeană nu va participa la război. S-a dezumflat roata la avion!

Sincer să fiu, mie-mi plac mult nord-coreenii. Sunt singurul popor care după cel de-al doilea război mondial s-au întors la rădăcini. Ba mai mult, chiar şi la coajă de copac. Toată lumea se întreabă cu ce va lupta armata nord-coreană ţinând cont că, din cauza foametei din ţară, nu s-a putut tehnologiza. În prag de război, un spion nord-corean refugiat în China a dat publicităţii câteva date interesante despre dotarea armatei junelui dictator. Avioanele dictatorului Kim sunt [...]