Ceremonii comunitare: Personajul nelipsit de la sărbătorile publice

E lucru ştiut şi verificat: la sărbătorile publice se înghesuie puzderie de politicieni, să-i vadă lumea că sunt activi şi că le pasă de ţărişoară. Mai nou, la fel de nelipsit de la ceremonii se arată însă şi Griveii. Bihorel a observat că aproape nicio festivitate nu se desfăşoară fără prezenţa câinilor comunitari, care, după cum se vede şi în imaginea de mai sus, au mişunat prin mulţime şi joia trecută, la sărbătorirea Zilei Independenţei, Zilei Victoriei şi Zilei Europei. Printre [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Elevii să facă pălincă din merele stricate primite la şcoală!

Programul cornul şi laptele a scăpat de sub control. Şeful Inspectoratului Şcolar a explicat: „Am interzis să se mai aducă cornuri. Erau atât de tari că, dacă le scăpau copiii pe picioare, le picau unghiile” „Şi atunci?”. „Am propus să se distribuie mere. Dar le-au dat doar mere stricate”. „Soluţia?”. „Să facem pălincă, iar pe banii primiţi la vânzarea ei să le comandăm copiilor meniul zilei”. (mai mult…)

La foraje, înainte! Stema Bihorului putea avea şi alte simboluri… originale

Aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit de curând, Academia Română cere schimbarea stemei Bihorului, după ce un profesor orădean a descoperit că pe simbolul heraldic al judeţului, realizat în anii ’90, imnul României e scris în alfabet grecesc. Bihorenii nu trebuie totuşi să se ruşineze prea mult, pentru că situaţia putea fi şi mai gravă. Conform arhivelor Consiliului Judeţean, răscolite de Bihorel, minţile geniale care conduceau pe atunci au avut idei care mai de care mai originale: în timp ce [...]
1

Puiu iluzionistul: Preşedintele Federaţiei Patronilor îşi mărită fata cu un iluzionist din Austria

Celebrul preşedinte al Federaţiei Patronilor, Puiu Lucian, îşi mărită fata, şi nu cu fiştecine, ci cu un... iluzionist din Austria. Nunta e programată pe 15 iunie, la Hanul Pescarilor, la eveniment fiind invitat să cânte britanico-orădeanul-bucureştean David Bryan, cel care acum doi ani a reprezentat România la Eurovision alături de trupa Hotel FM. Bihorel îi urează pe această cale tinerei casă de piatră şi copii mulţi şi frumoşi, felicitându-l totodată pe Puiu că îşi mărită fata cu un [...]

Anul acesta, fiecare cu morţii lui şi cu… lopeţile cimitirului

Îmi place că măcar în cimitire începe să se pună ordine. De Paştele Morţilor, de exemplu, nu mai avem voie cu maşinile în incintă. Şi eu cred că e bine, pentru că la ce aglomeraţie de romi ieşiţi la cerşit este, creşte riscul unor accidente rutiere. Până la urmă, nu văd nimic rău în a da pomană cuiva. Priviţi la Statul Român cum dă el de pomană, ba CFR Marfă, ba Taromul ba Roşia Montană şi nimeni nu-l ia aşa cum ar merita, adică la bani mărunţi. Cum nicio sărbătoare nu poate fi [...]

Imuni la control: Regii păcănelelor au fost preveniţi despre controlul poliţiştilor de la Fraude

Afaceriştii din domeniul păcănelelor i-au mărturisit lui Bihorel că s-au prăpădit de râs când, cu aproape o lună în urmă, poliţiştii de la Fraude şi inspectorii de la Direcţia Finanţelor Publice raportau un nou mare succes, adică câteva amenzi date după „o amplă operaţiune de verificare a agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul jocurilor de noroc cu aparate slot-machine”, după cum scria în comunicatele trimise presei. Motivul? În realitate, oamenii legii s-au ales [...]

Pe patronul de la Selina îl doare-n Kurdistan de criza din România

Cum n-am avut bani să merg până în Kurdistan să-l întreb pe patronul Beni Rus cum e printre arabi, m-am mulţumit să răspund tot eu în locul lui. Cum e în Kurdistan? „Aici totul e pe dos. Dacă la noi şpăgile la o lucrare ajung la 80% din valoarea ei, la kurzi e invers. Dacă la noi drumurile arată de parcă ar fi bombardate şi nu se poate circula, la ei drumurile chiar au fost bombardate, dar se poate circula”. Cum au petrecut muncitorii noştri Paştele? „Aici nu sunt decât cămile. [...]

Luxul de a avea un Fiat de 120 de mii de euro la Oradea

Azi avem ocazia să vedem la Pro Tv că românii nu doar că au talente, dar au şi talent. Dintre participanţii la finală şi pretendenţii la potul de 120 de mii de euro, se disting cu uşurinţă orădenii noştri de la corul Fiat Lux. N-am să-i votez pentru că sunt orădeni. Au mai fost şi alţii şi nu m-am ostenit să pun mâna pe telefon. Am să-i votez pentru că sunt extraordinar de talentaţi, extrem de inventivi şi debordează de umor. De la grupul Song de pe vremuri n-am mai văzut un asemenea [...]
1

Filaj la căprioare: Ginerele fostului şef de la „Doi şi-un sfert”, dus la Poliţie pentru braconaj

Daniel Sabău Merce, ginerele generalului Terente Merce, fostul şef al temutei unităţi de informaţii „Doi şi-un sfert”, acum mare sfetnic pe lângă preşedintele Traian Băsescu, a intrat din nou în belele. Posesor deja al unui dosar de înşelăciune cu care s-a procopsit fiindcă a încasat în numele firmei sale de la Primăria Finiş vreo 2 milioane de lei pentru un pod pe care nu l-a mai făcut, Daniel a fost dus la Poliţie în prima noapte a săptămânii trecute pentru o nouă ispravă, de această [...]
1

La mulţi ani, Europa! E vremea coroanelor…

Dacă mergi pe stradă şi-i întrebi pe oameni ce eveniment e în 9 mai, cei mai mulţi o să spună, printre sughiţuri şi damf de alcool, că serbează a cincea zi de Paşte. Habar n-are poporul că e ziua ţării lui, adică a Europei. Adevărul e că-i greu să-i obişnuieşti pe români să se salute cu „La mulţi ani, UE!”, pentru că doar o literă dacă pui în plus te-ai făcut de mândra baftă. Noroc că oficialităţile, în foamea de imagine, nu scapă un prilej să nu se dea în stambă pe la parade şi [...]

La Ocolul Silvic Dobreşti, singurele uscături din pădure sunt pădurarii

Luci Varga, ministreasa de la Ape şi Păduri, s-a decis să coboare toporul din pod şi să decapiteze mafia tăietorilor de lemne. Atâta numai că, dacă-şi va duce misiunea până la capăt, populaţia ţării va scădea la jumătate. Pentru că în afacerea cu defrişările sunt implicaţi de la pădurari şi poliţişti până la proprietari de utilaje forestiere, şefi de coloană de transport şi exportatori. Numai la Dobreşti s-au furat lemne care ar putea umple 2.500 de camioane. Printe hoţi, se umără şi [...]
1

Pe aici nu se trece! La Oradea s-a inventat trotuarul care ocoleşte canalul

Locuitorii blocurilor din strada Leonardo da Vinci s-au uitat zilele trecute de-a dreptul câş când au văzut noul trotuar construit de Selina la intersecţia cu strada Alexandru cel Bun. În loc să aducă nivelul canalului la aceeaşi cotă cu trotuarul, muncitorii au ales să-l... ocolească. Aşa s-a ajuns că, pe o porţiune de vreo 2 metri, trotuarul a fost îngustat, de nu mai poate trece pe el nici măcar un cărucior de plimbat copiii. Faza şi mai tare e că în parcarea care se amenajează în [...]

Gogu Cacuci de la Pelican vs. Gheorghe Carp de la Judeţean

Ovidiu Cacuci: Carp minte. Din cauza lipsei personalului medical, Judeţeanul nu poate asigura sănătatea pacienţilor fără medicii noştri. Gheorghe Carp: Are dreptate. La ce medici are Gogu, nu putem rezolva cazurile ratate de ei decât dacă mai angajăm câţiva legişti. O.C.: Nici la Oncologie nu au destui medici. G.C.: Ei au avut un singur medic, şi ăla a murit de cancer. O.C.: Suntem singurii care putem pune proteză de încheietură la mână. G.C.: Proteza pusă de ei se strică la [...]
1

Criza de vaccinuri antitetanos nu mai afectează pe nimeni

Nu trece o săptămână să nu aflăm că în sistemul sanitar mai lipseşte câte ceva. De la o vreme se constată că lipsa mare este cea a doctorilor. În locul lor ne mulţumim cu asistentele, mai ales dacă-s până în 30 de ani. Acum se face mare zarvă că nu mai e strop de vaccin antitetanic. Şi ce dacă? Oricum, doar atunci când intri într-un cui ruginit se impune vaccinul. Dar, oare, a mai rămas vreun fier vechi pe pământul ţării după ce romii au cules cam tot ce se putea, inclusiv steriletele [...]

Domocoş sfinţitul: Primarul Beiuşului a dus popii să-i sfinţească Primăria şi casa, recent călcate de DNA

În seara de vineri de dinaintea Floriilor, localnicii care s-au nimerit pe lângă Primăria Beiuşului au fost martorii unei întâmplări neobişnuite. Un sobor de cinci preoţi au intrat în clădirea întunecată a instituţiei, avându-l în frunte pe edilul Adrian Domocoş, după care s-au aprins becurile în biroul primarului, semn că oamenii nu veniseră acolo numai să se afle în treabă, ci pentru o slujbă de sfinţire care a durat mai bine de o oră. Apoi, popii au plecat spre casa primarului, recent [...]
2

Ca la bărbaţi, şi la mititei mărimea contează

Tragedie naţională! Uniunea Europeană comite cel mai puternic atentat la fiinţa naţiei. Nu contează că ei schimbă legile noastre la referendum. N-are importanţă că prosperul ţăran român primeşte 160 de euro subvenţie la hectar faţă de amărâtul de fermier francez care de-abia capătă 400 de euro... Nu ne deranjează că noi nici acum n-avem drept de muncă în toate ţărie UE. Ne doare-n şpiţ că cetăţenii români, chiar dacă de etnie romă, sunt expulzaţi cu nesimţire din simţita Franţă... Am [...]

Rebeliune online: Un angajat al Centrului Culturii Tradiţionale a protestat împotriva politizării instituţiei pe site-ul oficial

Scandalul pentru şefia Centrului Judeţean al Culturii Tradiţionale continuă pe site-ul instituţiei. După ce PNL-istul Radu Pavel, uns în funcţie de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Radu Ţîrle, a fost mazilit printr-o evaluare la care a primit puţin peste nota 5 (cea minimă pentru a rămâne pe funcţie fiind 7), iar în locul lui actualul preşedinte Cornel Popa a numit un alt PNL-ist, pe Adrian Dume, angajaţii au promis să intre în grevă, dar numai unul singur s-a dovedit protestatar [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicepremierul Dragnea a venit la Oradea pentru o „ditamai” investiţia de 28 de kilometri de drum judeţean

Vicepremierul Dragnea a venit la Oradea pentru o "ditamai" investiţia de 28 de kilometri de drum judeţean. „Mă, voi nu mai aveţi ce inaugura de veniţi la orice budă construită din bani publici?”. „Păi de ce crezi că mă zbat eu cu regionalizarea? E singurul lucru care nu necesită bani şi nici idei. Trebuie să ne aflăm şi noi în treabă, dacă tot guvernăm”. (mai mult…)

Gafe pascale: Mutu ne-a urat „Happy Ister”, iar la Antena 3 Iisus era resuscitat

Ca la fiecare sărbătoare, Facebook-ul a fost inundat de zeci de mesaje marca „fie ca”, ce ne urau numai belşug şi lumină. Dintre toate, mie mi-a plăcut cel mai mult mesajul postat de Adrian Mutu pentru tot românul, scris în engleză, ca să nu-l înţelegem. "Happy Ister to all romanians around the world", a scris Mutu pe reţeaua de socializare. Mai târziu, cineva i-a spus şi lui că nu aşa se scrie corect, ci "Happy Easter", aşa că Mutu şi-a editat „urăciunea”. Tot pe Facebook am văzut că [...]
2

În preajma Sărbătorilor, Poliţia a confiscat 150 de kilograme de carne stricată

Afaceriştii veroşi au scos pe piaţă marfă stricată şi contrafăcută. Poliţiştii de la moravuri au reţinut 150 de kilograme de carne stricată: mai exact, e vorba de două prostituate, una de 80, alta de 70 de kilograme. Cele două, nişte stricate în accepţiunea creştină a termenului, acţionau în zona Maimuţe de lângă Grădina Zoologică, făcând o concurenţă neloială moimelor aflate după gratii. Marfa se află în prezent la sediul Poliţiei, unde specialişti în domeniu analizează calităţile [...]
1