Retrospectiva săptămânii: Szabo Odon se preocupă de cei ce au obţinut bani nemeritaţi

Deputatul Odeon se luptă pentru pensionarii care au primit din greşeală mai mulţi bani decât trebuie. Care e soluţia? „Am propus o amnistie fiscală”. „Câtă grijă ai tu de pensionari!”. „M-am gândit în primul rând la şeful meu, Depanatorul. Dacă-l pune şi pe el să dea înapoi banii obţinuţi nemeritat?!”. (mai mult…)

Stingerea pe terasă: Patronii teraselor de pe Corso, nemulţumiţi că trebuie să închidă la ora 23

Indiferent câţi clienţi au pe terase, comercianţii orădeni de pe Corso sunt obligaţi, conform regulamentelor adoptate de Consiliul Local, să ridice scaunele pe mese cel târziu la ora 23 în timpul săptămânii şi nu mai târziu de miezul nopţii în weekend, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi de Poliţia Locală. Regula nu e pe placul clienţilor, fie turişti ori localnici, care după o zi caniculară s-ar lungi la o bere, dar mai ales îi enervează pe proprietarii cafenelelor, care se plâng [...]

Legalizare cu repetiţie: Din nepăsare un notar a blocat dosarul unui orădean în programul Rabla

În vreme ce unii notari sunt capabili să legalizeze până şi un act sexual, alţii pot „ilegaliza” până şi o amărâtă de xerocopie. Un orădean care a avut ghinionul să intre în cabinetul notarului Radu Mona Victoria, din Parcul Traian 1, s-a trezit o săptămână mai târziu cu dosarul depus în cadrul programului „Rabla” blocat ca fiind incomplet. Bărbatul solicitase o copie legalizată după certificatul de înmatriculare al maşinii, dar pentru numai 25 de lei, cât este taxa, notăriţa nu s-a [...]

Comisarii de la Protecţia Consumatorului sunt nişte oameni reţinuţi. De DNA

Auzi ştire! Un comisar de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, doamna Cristina Afloare, a fost prinsă luând mită 1.000 de lei. O ştire cu adevărată şocantă ar fi fost dacă un comisar ar fi fost prins că-şi face datoria fără să ia şpagă. E drept că, în ultimul timp, la OPC Bihor au fost descoperite trei cazuri de luare de mită, dar îmbucurător este că mai există şi slujbaşi în libertate. În ei ne e speranţa, în ei ne e mândria! Eu cred că instituţia nu a putut încă să-şi [...]

Boc vs. Bolojan: Lui Emil Boc i s-a recomandat să ia lecţii de la Ilie Bolojan

O femeie din Oradea care a avut treabă zilele trecute la Primăria din Cluj-Napoca a fost mai mult decât dezamăgită de „serviciile” oferite de angajaţii fostului premier al României. Drept urmare, i-a trimis lui Emil Boc o scrisoare deschisă, publicată pe un site dedicat primarilor din România, www.domnuleprimar.ro. În esenţă, orădeanca s-a plâns de orarul de lăuze, de atitudinea funcţionarilor publici, dar şi de mizeria din Primăria napoceană, recomandându-i lui Boc să vină să vadă [...]

La Bazinul Olimpic se schimbă scările din inox care au ruginit

Monumentala ctitorie a epocii Filip dă semne că trebuie reparată. Construită de celebra şi de trista aducere aminte firmă, MBS, bazinul va fi închis, ceea ce nu se poate spune, din păcate, despre constructori. Nu că nu ar merita-o. Am reuşit să fac rost de un deviz cu ceea ce urmează să se întâmple la bazin. 1. Înlocuire ţevi inox ruginite cu altele în curs de... 2. Montarea unui dop etanş la bazin, să nu rămână poloiştii fără apă în timpul meciului. 3. Schimbarea grupurilor [...]

Primăria a reuşit performanţa de a pune taxă pe taxa pentru agenţii economici

Dacă s-ar da un premiu Nobel pentru introducerea de taxe, cred că Ilie Bolojan şi Eduard Florea ar trebui să-l împartă. La începutul anului, când încă agenţii economici nici nu se dezmeticiseră după patru ani de criză şi falimente, Primăria a decis că fiecare posesor de ştampilă şi cod fiscal trebuie să doneze municipalităţii 60 de lei pentru o taxă de funcţionare. Vă daţi seama că dacă această autorizaţie de funcţionare nu ar fi fost dată de Primărie, sereleurile nu ar fi avut nicio [...]

Văicăreli online: Conferenţiarul Dorin Coita se simte şantajat psihologic de BIHOREANUL

După ce în urmă cu câteva săptămâni a publicat pe blogul personal un text critic la adresa şefilor din Universitate, iar apoi l-a scos de îndată ce fusese semnalat de BIHOREANUL, conferenţiarul Dorin Coita, de la Facultatea de Ştiinţe Economice, a luat la ţintă ziarul. Motivând că jurnaliştii nu pot pricepe starea Universităţii şi că nu vrea să-şi amestece „publicul” elitist cu cititorii de rând, Coita susţine nici mai mult, nici mai puţin decât că publicaţia l-ar fi şantajat psihologic, [...]

La Spitalul Municipal grupul sanitar e monitorizat la sânge, plasmă şi urină

Big Brother e mic copil pe lângă sistemul de monitorizare a medicilor şi asistentelor, pe scurt a grupurilor sanitare, de la Spitalul Municipal. De acum înainte, managerul va şti cu exactitate câte medicamente a prescris cutare medic, cine cu cine şi-o pune şi de câte ori, dacă raţia de mâncare e dijmuită sau cazurile de malpraxis ascunse sub cearşaf. Cei mai afectaţi de această măsură sunt medicii mai în vârstă. Unul dintre ei mi s-a şi plâns: ”Nu-i corect ca, după o viaţă de muncă [...]

Victorie prin neprezentare: Gheorghe Seica a câştigat procesele cu Primăria ajutat chiar de juriştii instituţiei

Gheorghe Seica, şeful Serviciului de Evidenţa Populaţiei, a câştigat ultimele două procese împotriva Primăriei pe mâna juriştilor municipalităţii. Curtea de Apel Timişoara a respins în iunie contestaţia pentru anularea sentinţei favorabile lui Seica şi cererea de revizuire a dosarului, acţiuni înaintate de Primărie, pentru că funcţionarii municipalităţii au uitat să achite cauţiunile de câte 2.000 lei cerute de instanţă în fiecare dosar. Ca urmare, Seica are de încasat de la bugetul [...]

Lipsa de profesionalism a hoţilor români face ravagii

Avem domenii în care suntem imbatabili la nivel mondial. Gimnastica feminină, olimpicii la fizică, clonatorii de carduri din Râmnicu Vâlcea, cerşetorii şi hoţii de buzunare din oraşele Europei, parlamentarii cu cele mai multe dosare penale... Din păcate, când românii vor să intre pe alte zone ale pieţei muncii, rezultatele sunt catastrofale. Cel mai trist exemplu este al unor borfaşi care, lăsând proxenetismul, furtişagul din poşete şi devalizarea bancomatelor cu ranga de-o parte, au [...]

Justiţie copy paste: Judecătoarea Diana Comşa a „plagiat” motivarea arestării tânărului din Săcuieni suspectat de crimă

După universitari, şi magistraţii orădeni au descoperit beneficiile plagiatului. Adică plăcerea de a-şi motiva sentinţele preluându-le pe ale altora şi schimbând doar numele împricinaţilor, pentru a scăpa în acest fel de obligaţia de a explica raţionamentul care i-a condus la luarea unei decizii. Unii o fac, însă, fără măcar să citească sentinţa pe care o plagiază, dând naştere la adevărate aberaţii juridice. E cazul judecătoarei Diana Comşa de la Tribunalul Bihor, cea care a dispus [...]

Consilierul UDMR Sarkozi Zoltan îşi ameninţă şogorul cu lichidarea

Dramă pasională în familia consilierului local Sarkozi Zoltan. Cum care Sarkozi? Cel care deunăzi era mândru că fiu-său face alergie la tricolorul României. Omul e nervos acum că sora nevestei are parte de un iubit care nu merită să intre în distinsa lui familie. Prin urmare i-a atras respectuos atenţia "alcoolistului” că-i rupe picioarele şi-l lichidează. Cum asemenea limbaj nu e credibil pentru un ins de teapa lui, i-am luat domnului consilier părerea, după care i-am dat-o înapoi, ca [...]
2

Liviu Dragnea a pus bazele fraudării referendumului în faţa unui pişoar, la Oradea

Senatorul Valer Marian, şef al PSD Satu Mare, s-a autodenunţat la DNA. Nu vă bucuraţi, ceilalţi pesedişti ezită încă să o facă. Omul a povestit cum Liviu Dragnea i-a adunat la Oradea şi i-a instruit să fraudeze referendumul. Cum morţii din vestul ţării nu sunt atât de harnici ca cei din Teleorman, judeţul natal al lui Dragnea, aceştia nu pot constitui nucleul dur de electori ai PSD. Prin urmare, li s-a cerut şefilor de filiale să facă raportări în fals, pentru asta urmând ca şefii de [...]

Târgul boschetarilor: Piaţa Unirii a devenit casă pentru oamenii străzii (FOTO)

În timp ce opozanţii şi susţinătorii proiectului de modernizare a Pieţei Unirii se bat între ei, în zonă orădenii de rând îşi văd mai departe de treaba lor. Uneori treaba mică, alteori treaba mare, după cum ştie oricine trece pe-acolo şi nu are nasul înfundat. Mai nou, însă, „boborul” nu se mulţumeşte să-şi facă în piaţă doar nevoile fiziologice, ci şi pe cele igienice. Miercurea trecută, de pildă, un necunoscut a „amenajat” balustrada din beton ce înconjoară scuarul ca uscător de rufe, [...]
23

A început castrarea câinilor şi orădenilor. Rectific: castrarea câinilor orădenilor…

Primăria a coborât brişca din pod. Tot ce latră în municipiu, mai puţin arhitecţii şi ecologiştii, vor fi castraţi şi microcipaţi. Desigur, la cererea stăpânilor, câinii de talie mare vor fi megacastraţi şi macrocipaţi. Regulamentul emis de Primărie este clar, dar pentru a nu exista discuţii inutile am să întăresc câteva puncte ale acestuia: 1. Toţi câinii din curte vor fi cipaţi. Dacă stăpânii nu vor fi acasă, la următoarea vizită vor fi cipaţi şi aceştia. 2. Cipul introdus în [...]

Rasa călugărească Premonstratens vrea să pună laba pe Băile Felix

Această rasă călugărească, ce e compusă din aproape un membru, doreşte să intre în posesia întregii staţiuni Băile Felix. Oamenii, mai exact omul care a făcut revendicarea, are dreptate: se pare că un coleg de-al său, acum 1.000 de ani, a descoperit izvoarele cu apă caldă şi, cum atunci funcţiona principiul „Primul venit - primul servit”, s-a înstăpânit pe bogăţiile subsolului. Eu cred că cei mai îndreptăţiţi să intre în posesia staţiunii sunt oamenii de Neanderthal. Osemintele lor, [...]

Curat murdar! Un orădean s-a scăldat fără jenă sub geamul lui Bolojan (FOTO)

Nu mai există respect! Nici civilizaţie! Un orădean s-a scăldat miercuri la prânz, mai bine de o oră, în buricul târgului, chiar sub geamurile primarului Ilie Bolojan şi ale Poliţiei Locale. De parcă ar fi ştiut că edilul se afla în delegaţie la Bucureşti, iar Alexandru Laza, şeful poliţiştilor, în concediu, adolescentul s-a bălăcit fără nicio teamă de amendă şi a sărit de mai multe ori în Criş de pe pragul de la căderea de apă, spre deliciul privitorilor adunaţi pe pod. În ciuda [...]
1

Retrospectiva săptămânii: La intrarea în Piaţa Unirii vom avea salon de manichiură

Ministerul Culturii a avizat proiectul cu Piaţa Unirii, cerând mici-mari modificări. Viceprimarul era fericit. „Modificări nesemnificative! Vom aplasa un salon de manichiură la intrarea în Piaţă”. „Pentru ce?”. „Să vină contestararii proiectului acolo şi să nu se zgârie pe ochi de invidie”. „Şi cu obeliscul cum rămâne?”. „Rămâne cum am stabilit”. (mai mult…)

Când s-o-mpărţit norocu’: Ieri director de şcoală, azi un simplu suplinitor!

Fostul director al Şcolii din Uileacu de Beiuş, Călin Ardelean, prins în amoruri cu o blondă profesoară şi ajuns de mirul sătenilor din Finiş pentru că a tăiat stejarii din localitate ca să-şi facă loc de vilă, a păţit-o rău. Zvârlit anul trecut din fotoliul de şefuţ, Ardelean a fost părăsit şi de amantă, dar şi de noroc, căci de la salariul de director a trecut la statutul de simplu slujbaş. Şi ăla de ocazie. Motivul? Schimbat din funcţie, bărbatul a vrut să se înfigă ca profesor [...]