Jelanie exotică: Victor Micula scapă de stresul bacului picat cu elicopterul, prin insule exotice

La bogătaşi până şi jelania se face altfel. După ce n-a reuşit să ia examenul de Bacalaureat, obţinând doar 4,4 la limba română, şi asta după contestaţie, căci iniţial primise doar 4 „curat”, Victoraş, moştenitorul lui Viorel Micula, nu pare să fie deloc marcat de eşec. Din contră, în această lună juniorul s-a distrat pe insule exotice alături de iubita lui, Alexandra Gheţe (sora Gildei cu acelaşi nume). Bineînţeles, Victoraş n-a ratat ocazia să mai facă o plimbare cu elicopterul şi [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Sorbonica face bani din… promoţii

Rectorul Barney a anunţat măsuri noi pentru atragerea de fonduri: „Dascălii mai bine omoară Sorbonica decât să renunţe la o parte din salariu, aşa că facem promoţii”. „Concret?”... (mai mult…)

Senzaţional! Un poliţist a donat 700 de cărţi pentru bibliotecile din Basarabia

Senzaţional nu este numărul de 700 de cărţi deşi, dacă e să fiu cinstit, nu cred că au toate organele din România şi spaţiul Schengen la un loc atât amar de volume. Nici faptul că le-a donat pentru bibliotecile din Basarabia nu e ceva ieşit din comun. Nemaipomenit este că un poliţist pune mâna pe cărţi fără ca acestea să fie de cruce. Dacă aflăm însă despre ce poliţist e vorba ne dumirim că nu e o intoxicare de presă. Donatorul este Lazăr Cârjan, fost şef al poliţiei bihorene şi renumit [...]

Ce rece este apa caldă! O orădeancă s-a bălăcit în Criş chiar sub geamurile Primăriei (FOTO)

Adaptarea este mama supravieţuirii. Cum Termoficare Oradea opreşte apa caldă tot la câteva zile, iar în contextul scumpirii gazului şi curentului electric, aragazul şi reşoul au încetat să mai fie o soluţie pentru încălzirea apei de baie, o orădeancă a găsit cea mai bună soluţie să se spele gratis. Joia trecută, la orele prânzului, o femeie de vârstă mijlocie, în cămaşă şi pantaloni scurţi, se scălda liniştită în Criş, lângă Podul Ferdinand, chiar sub geamurile primarului Ilie [...]

Profesorului şpăgar Constantin Romanul nu-i mai place vila din centru

Profesorul Titi Romanul, şpăgarul de care nu puteau trece studenţii de la Stoma fără să cotizeze, se cere afară. După ce că pe motive medicale şi de solidaritate de breaslă nu a văzut cum arată arestul Poliţiei, doctorul s-a săturat şi de arestul la domiciliu. Îl înţelegeam dacă avea o garsonieră prin blocul pensionarilor sau două camere vagon prin sectorul agricol Nufărul, dar să te plictiseşti de vilocul din centrul oraşului e de mirare. Cum tot de mirare este cum de şi-a revenit aşa [...]
1

Şcoala de partid: PSD-iştii se ceartă între ei pe funcţii

Deşi n-au avut nicio problemă în împărţirea serviciilor guvernamentale deconcentrate din judeţ cu tovarăşii de la UDMR, UNPR, PC şi PPDD, pesediştii se ceartă între ei pe numele celor care să primească fotoliile de şefi la instituţiile care le revin. Motivul? O parte dintre favoriţii liderului organizaţiei judeţene, Ioan Mang, nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea posturilor, cum se întâmplă, de exemplu, cu tânărul vicepreşedinte George Fărăianu. Pus în 2012 director adjunct [...]
1

PSD-ul dă microbuze tuturor ţăranilor

Ce poate fi mai minunat decât o şpagă electorală camuflată în microbuze şcolare? Judeţul Bihor a primit 17 microbuze pentru transportul elevilor din mediul rural şi pesediştii au vrut să scoată în evidenţă că, spre deosebire de alţii, au dat aceste maşini şi primarilor care nu sunt ai lor. Era şi greu să fie altfel. De ce? Microbuze sunt 17, iar primari pesedişti doar 12. Afacerea a fost pusă la cale de vicepremierul Liviu Dragnea, care şi-a sacrificat propriul electorat şi, în loc să [...]

Uite conducta, nu e conducta! De ce şi-au luat angajaţii Selina conductele abia instalate pe o stradă din oraş

Luna trecută, orădenii de pe strada Crişan au avut parte de o surpriză. Lucrătorii firmei Selina au spart asfaltul abia uscat de pe carosabil, de unde apoi au scos conductele şi au plecat. Întrebaţi ce se întâmplă, muncitorii au dat vina pe primarul Ilie Bolojan care, ziceau ei, n-ar fi vrut să plătească pentru ţevile şi munca prestată, însă, după cum a aflat Bihorel, lucrurile stau cu totul altfel. De fapt, firma montase conductele fără să ţină cont de faptul că strada cu pricina nu [...]
2

La Muzeu este expusă o parte din Tezaurul României. Adică ce n-au putut fura ruşii…

Când au fost aduse exponatele de aur şi argint la Muzeu, paza a fost atât de puternică de am crezut iniţial că e vorba de protejarea lucrării de doctorat a lui Ponta. Brusc, valoarea muzeului a crescut uluitor. Directorul instituţiei zicea că asemenea minunăţii se pot vedea o dată la 50 de ani. Eu trebuie să-l contrazic şi să-i spun că uneori pot trece şi 100 sau 200 de ani până să vedem asemenea minunăţii - vezi cazul tezaurului care a încăput pe mâna bravului popor sovietic! Acum [...]

Dreapta-mprejur: Poliţia a dat atât aviz negativ cât şi aviz pozitiv pentru aceleaşi parcări

Scandalul parcărilor declanşat în ultimele săptămâni între Prefectură şi Primărie scoate la iveală relaţii „nepotrivite” dintre cele două instituţii. Primarul Ilie Bolojan şi-a argumentat săptămâna trecută afirmaţia că toate parcările din oraş au avizul Poliţiei Rutiere, prezentând mai multe răspunsuri favorabile eliberate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Potrivit documentelor, în răspunsul la adresa Serviciului Parcări din 15 februarie 2011, Serviciul Rutier a avizat pe 15 martie, [...]

Oradea vrea să înghită Sînmartinul, iar ungurii nu înghit aşa ceva

Şedinţa Consiliului Local Oradea are mult farmec. Unii cască, alţii ridică mâna doar dacă le curge sânge din nas, se mai trezesc dintr-un somn milenar nişte anonimi care votează la întâmplare, şi uite aşa se mai bifează o şedinţă a guvernului local. A fost supusă la vot unirea Oradiei cu Sînmartinul şi, după ce au dezbătut şi combătut subiectul, aleşii au decis în unanimitate că totul e ok. Abia la spartul târgului consilierul udemerist Ritli Csongor a ieşit la interval să spună că ei, [...]
1

Sexy dăscăliţa: O învăţătoare de la Şcoala Bălcescu pozează provocator pe Facebook

Bihorel vă recomandă să evitaţi în perioada următoare zona Şcolii Gimnaziale Nicolae Bălcescu, deoarece este foarte posibil să se aglomereze cu tătici dornici să-şi înscrie copiii aici. Nu neapărat pentru reputaţia acestei şcoli, ci sperând că vor nimeri în clasa învăţătoarei Vasilica Chiş Ienei. Cunoscută şi cu numele de cântăreaţă Alissa, acesta a postat săptămâna trecută pe Facebook o poză ce stârneşte imaginaţia oricărui bărbat. Doamna învăţătoare s-a fotografiat în costum de [...]

Definitivatul, la fel de greu ca Bacalaureatul

Jumătate din dascălii care au mers la examenul de definitivat nu au reuşit să-l treacă, ceea ce mă conduce la două ipoteze: ori probele au fost exagerat de grele, ori catindaţii scandalos de nepregătiţi. Ministerul Educaţiei ar trebui să ia câteva măsuri pentru ca asemenea eşecuri să nu se mai repete. Prin urmare, propun următoarele: Va mai fi o sesiune de definitivat prin iarnă, odată cu cea de Bacalaureat. Cei care nu iau nici atunci definitivatul vor veni săptămânal la examen. [...]

Simona se mărită, e nuntă-n cartier! Patroana primului bordel din Oradea se face din nou fată de casă

Vă aduceţi aminte, cu siguranţă, de Simona Derecichei, fostă Hexan, patroana primului bordel din Oradea, care funcţiona sub acoperirea unui salon de masaj erotic. Este fata ajunsă celebră pentru amorul cu năbădăi pe care l-a trăit alături de procurorul Gheorghe Leuca, în perioada în care omul era mai sălbatec şi niţel însurat. Ei bine, Simonica se face, pentru a doua oară, fată de casă, evident nu de toleranţă. După ce s-a tuningat de sus şi până şi-n dos, duduia a pus ochii şi mâna [...]
7

Şpăgi cu depresie: Fostul director al Colegiului Şaguna a devenit depresiv la răcoare

Aţi auzit, desigur, de omnipotentul director Răzvan Vonea de la Colegiul Şaguna, cel care, cu pălincă, niscai euroi, cafea ori parfum, rezolva de toate: absenţe, note, examene de la liceu şi până la facultate. Depus la răcoare de procurori, Vonea a devenit brusc depresiv, motiv pentru care medicii au ajuns să-l îndoape cu sedative. Nici nu-i de mirare că a ajuns aşa din moment ce, după cum a aflat Bihorel, printre cei care l-au dat în gât procurorilor se numără inclusiv fosta amantă, şi [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Secretarul de la Ape explică de ce nu s-a putut amenaja malul Crişului până acum

Veşti bune aduse de secretarul de stat de la Ape în Bihor: „O să facem nişte diguri prin judeţ şi o să reparăm şi malul surpat din centrul oraşului”. „Costă mult o astfel de reparaţie? Că până acum nu s-a putut face”. „Nu-i o sumă foarte mare, dar dacă mai ceri şi şpagă 10% din lucrare nu ţi-o mai face niciun constructor”. Luni Vio către Ghiusi: „S-a rezolvat cu parcarea?”. „S-a rezolvat româneşte. Totul e ca înainte, doar amenda e mai mare”. „Las’ că nu-i rău. Măcar fomiştii o să [...]

Puradei la spălătorie: Show în pielea goală în centrul oraşului

Vrând parcă să combată un raport al Sanepidului pe primul semestru al acestui an, care arăta că o mulţime de angajaţi din alimentaţia publică nu prea sunt prieteni cu apa şi săpunul, trei puradei au făcut zilele trecute, chiar în centrul Oradiei, o demonstraţie de tot show-ul. În timp ce oamenii fierbeau în locuinţe din cauza caniculei, cei trei s-au răcorit taman în fântâna arteziană din Piaţa Ferdinand. Fără nicio jenă, şi-au scos hainele şi s-au bălăcit sub privirile [...]

Zece metode de rezolvare a problemei parcărilor din Oradea

1. Pentru sărăntoci se va acorda ajutor de parcare, la fel cum se dă pentru încălzire. 2. Cei care n-au bani de parcare vor primi tichete gratuite dacă prestează 100 de ore de muncă în folosul comunităţii. 3. Pentru creşterea numărului de locuri de parcare se va putea parca pe prima bandă a sensurilor giratorii. 4. E permisă parcarea cu telefonul. Îi suni pe şefii de la AIO şi nu te mai amendează nimeni. 5. Dacă parchezi pe o parcare galbenă şi ai vopsea albă şi bidinea la tine, [...]

Trandafiri contra lalea: Pe cine şi-a pus PSD într-o funcţie cheie la ABA Crişuri

Chiar dacă îl tolerează pe liberalul Dumitru Voloşeniuc la conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, ca director executiv (şi asta doar fiindcă postul a fost adjudecat de UDMR, iar maghiarii au vrut să-l recompenseze pe actualul ocupant pentru bunele relaţii - a se citi combinaţii - din vremea când era vicepreşedinte la Consiliul Judeţean), PSD şi-a pus deja, în secret, un om decisiv la şefia instituţiei: pe inginerul Sorin Guler, numit director tehnic responsabil cu exploatarea [...]

Bolojan îşi dă sângele pentru orădeni

În memoria lui Nelson Madela (mamă, ce memorie mai avea părintele naţiunii sud-africane!), Ilie Bolojan a donat sânge la Centrul de Transfuzii - deşi, dacă adversarii săi politici ar fi ştiut, i-ar fi rezolvat transfuzia totală, printr-o lovitură letală la jugulară. Vestea că sângele lui Bolojan poate fi transfuzat oricând la orice cetăţean din oraş a stârnit panică printre pizmaşii lui de la Staţiunea Balneară Consiliul Judeţean. Iată ce au declarat cei trei corifei ai [...]