Lolek şi Bolek, supăraţi pe BIHOREANUL

Cele două personaje, desprinse parcă din desenele animate ceheşti, Meze şi Vuşcan, s-au supărat pe BIHOREANUL. Asta, fiindcă toate ploile le păreau aranjate... Ezotericul Meze a decis ca Vuşcan să fie reprezentantul lui Băsescu pe pământul Oradiei. Totul mergea şnur, zic ei, până când BIHOREANUL l-a dat de gol pe Vuşcan, iar matelotul a  prins de veste şi l-a aruncat peste bord. Adevărul e că ziariştii au fost implicaţi şi-n accidentul mortal care i se pune în cârcă lui Vuşcan, tot ei [...]
1

Liberal încondeiat: Profesorul universitar Sorin Şipoş de la Istorie s-a înscris în PNL

După ce anul trecut prorectorul Ioan Gheorghe Ţara s-a înscris în PSD, partid din care mai fac parte fostul prorector Ioan Mang, decanul de la Medicină Florian Bodog şi mulţi alţi barosani ai instituţiei, un alt universitar orădean a devenit recent membru de partid: profesorul Sorin Şipoş, de la Istorie, şi el fost prorector, s-a înscris în PNL. În timp ce noii săi colegi se mândresc cu el, pe un cont de Facebook intitulat Mihai Lungu, dar în spatele căruia e bănuit că s-ar afla fostul [...]
2

Racolare eşuată: PSD-iştii l-ar fi vrut la primărie pe… ex liberalul Cristi Puşcaş

În lipsa unui kamikaze care să-şi asume o candidatură sortită din start eşecului pentru Primăria Oradea, pesediştii bihoreni ar fi luat în calcul o variantă cu totul surprinzătoare: l-au curtat pe fostul PDL-ist Cristian Puşcaş, care în urmă cu două săptămâni a părăsit PNL motivând că nu s-a regăsit în formaţiunea ce i-a absorbit partidul. Social-democraţii i-ar fi propus lui Puşcaş candidatura rezervată până acum neoficial prefectului Claudiu Pop, numai că fostul pedelist nu s-a lăsat [...]

Retrospectiva săptămânii: Gospodina de la PSD, mândră că a torpilat acvaparcul

Şedinţă la Consiliul Local pentru demolarea unor imobile lângă acvaparc. Gospodina de la PSD, mândră că a torpilat proiectul: „Pe mine mă doare la năframă dacă le demolează casa sau nu la nişte amărâţi. Dar..." (mai mult…)

Pesediştii orădeni ar susţine unificarea cu Sînmartin

Şeful PSD Oradea, Liviu Sabău Popa, a afirmat că ar susţine unirea municipiului cu Sînmartinul, e drept, cu unele condiţii. Principala dorinţă este să se facă un tramvai care să lege cele două localităţi. Păi, tramvaiul este consecinţa unirii şi nu condiţia unirii. Dar asta e mai greu de explicat unor membri de partid care încă lucrează la strategia de dezvoltare a oraşului. Lucrează de vreo trei ani. Bănuiesc că strategia e cioplită în piatră, de merge aşa de greu. Totuşi, cât de [...]
1

PCP, cinste e! Primarul din Popeşti şi-a tras partid în fruntea căruia să candideze

Comuna Popeşti a devenit locul de naştere al celui mai nou partid din România. După ce a fost membru al PPDD şi apoi a încercat să se bage ba la PSD, ba la fostul PC, rebotezat ALDE, primarul Dorin Curtean a înfiinţat, împreună cu alţi patru popeşteni, Partidul Cinste şi Prosperitate. Declarată de centru dreapta, noua formaţiune îşi doreşte, cică, să promoveze politicieni curaţi, dar încă nu are niciun program şi niciun statut. Are, în schimb, bineînţeles, candidat la Primăria Popeşti: [...]

Daţi un leu pentru oengeu

Şucăr mare pentru flăcăii abonaţi la banul public pe vremea primarului Filip! Atunci orice ONG, de la iubitorii codobaturii de şarpantă, la organizaţia purtătorilor de bască pe şaua bicicletei, umflau bani de la generoasa Primărie orădeană, numai să nu facă circ. Bolojan, cel cu arici la buzunar, a înţărcat aceste instituţii dintre care unele cu activităţi neclare şi rezultate discutabile. Cei mai afectaţi au fost udemeriştii care avuseseră abilitatea de a umple oraşul cu ONG-uri în care [...]
1

Să se pupe mirii! Un magazin de nunţi din Oradea sprijină căsătoriile între… domni

În timp ce popii ortodocşi se dau peste cap să adune semnături pentru schimbarea Constituţiei aşa încât aceasta să interzică mariajele între persoane de acelaşi sex, în Oradea homosexualii se pot bizui pe sprijinul micilor întreprinzători. Un magazin cu accesorii pentru nunţi situat pe strada Primăriei a expus în vitrină mai multe obiecte de decor şi ornamente pentru şedinţele foto şi petrecerile de nuntă, unul dintre acestea fiind o siglă cu mesajul „Mr. & Mr.”, adică Domnul şi [...]
2

Ce uşurare: Primarul Ţipţer o ia cu suspendare!

Primarul Aleşdului încă de pe vremea statului centralizat dac al lui Burebista, liberalul Zeno Ţipţer a puşcat o condamnare de doi ani cu suspendare pe motiv că, în exerciţiul funcţiunii fiind, a dat nişte contracte unei firme în care şi fiul său era acţionar. Vestea a picat ca un trăsnet în partid, mai ales că liberalii se obişnuiseră să aibă probleme în justiţie doar în zona Beiuşului. Acum domnul primar se poate retrage la pensie pentru că Justiţia îi interzice să mai participe al [...]

Cărbune de grădină: Cum era să se ardă şeful Electrocentrale cu cenuşa de la CET-ul II

Asociaţii care au cumpărat în urmă cu două săptămâni fostul CET II de la lichidatorul Termoelectrica s-au gândit să dea lovitura. Ştefan Boghiu, patronul Ascom International, a încercat să-i vândă administratorului special al Electrocentrale, Stănel Necula, la preţ de speculă, cărbunele găsit în depozitele fostei termocentrale. Şi poate că s-ar fi ajuns la o negociere dacă angajaţii Termoficare n-ar fi făcut probele de cărbune. Abandonată la începutul anilor 2000, rezerva acoperită de [...]
1

Horia Vuşcan, un primar după chipul şi asemănarea şefilor PMP

A vuit oraşul la vestea că Horică Vuşcan Oloiu va candida la Primăria Oradea. În primul rând nu văd care ar fi inconvenientul. Dacă Bolojan, după mintea lui, ar închide toate birturile, Horică e decis să le ţină deschise în trei schimburi. Apoi, în ceea ce priveşte circulaţia autovehiculelor, el sigur ar scoate circulaţia din Piaţa Unirii ca să nu-i deranjeze pe chefliii care ies din Pasajul Vulturul Negru. Pentru cei care se miră că un om cu trecutul său furtunos vrea să conducă [...]
5

Pătcaş cel nărăvaş: Şeful Biroului Drumuri şi Poduri din Primărie a ieşit la pensie

Constructorii municipalităţii răsuflă de săptămâna trecută ceva mai uşuraţi. Leontin Pătcaş, şeful Biroului Drumuri şi Poduri din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei, a ieşit la pensie. Coleric şi veşnic nemulţumit, Pătcaş a fost genul de funcţionar care şi-a petrecut mai mult timp pe şantiere decât în birou şi nu se ferea să se înjure cu drumarii şi să îi ameninţe cu picioare în fund când îi prindea că „ciupesc” la materiale sau la calitatea lucrărilor. Slobod la gură, bătrânul [...]

Control pe pâră: În timpul alegerilor la Senatul Universitar, candidatul Gheorghe Carp s-a trezit cu controale la spital

A fost destul ca managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, să-şi anunţe candidatura la Senatul Universităţii pentru ca „sorboneii” să se îngrozească de perspectivele sumbre pe care le-ar putea suferi, cea mai groaznică fiind previzibila restructurare. Ca urmare, unul dintre ei a făcut la Ministerul Sănătăţii o reclamaţie, bineînţeles că anonimă, în care i-a „pictat” lui Carp o mulţime de ilegalităţi, încât ministrul şi-a trimis la Oradea Corpul de Control. Inspectorii au stat la [...]
2

Zece lucruri pe care le-a luat sau urmează să le ia Clujul din Bihor

1. A luat vama, motiv pentru care trupele ungureşti au vrut să intre în România până la Mănăştur. 2. A luat Inspecţia de Stat în Construcţii ca să muşamalizeze afacerile necurate de la aeroportul internaţional Avram Iancu. 3. A luat contribuabilii mijlocii, ca banii să ajungă în Cluj şi amenzile la Oradea. 4. A luat toţi studenţii deştepţi lăsând la Oradea profesori tâmpiţi. 5. Va lua Crişul pentru a creşte debitul Someşului, ca să fie măcar cât Tisa. 6. Va lua marmura din [...]

Etal liberal: Sediul PNL din Bulevardul Magheru, mâzgălit de grafferul Etal

Campania dusă de PNL-istul Sebastian Lascu împotriva mâzgălitorilor de pereţi a început să dea rezultate. La doar câteva săptămâni după ce alesul a promis că îşi va pune la bătaie indemnizaţia de consilier local pentru a-l identifica pe grafferul Etal, care şi-a fircălit pseudonimul pe blocuri, porţi şi clădiri de pe străzile Republicii, Magheru şi Roman Ciorogariu, individul şi-a făcut singur apariţia. Ca să dea de înţeles că a priceput mesajul de înfrumuseţare a oraşului promovat de [...]
1

Marcel Boloş crede că Oradea este un exemplu de succes

Omul care a pus bazele echipei care scrie proiecte, Marcel Boloş, laudă performanţele Primăriei Oradea în ce priveşte cheltuirea banilor europeni. Mi-am dat seama de asta după ce am constatat că s-a umplut oraşul de spumele celor care nu sunt de acord cu aceste aprecieri. Eu zic să nu-i dăm dreptate nici diaconului celib, şi nici celor care fac spume la gură, până nu vedem cifrele. Dar la cât de prost merg lucrurile în ţară în ce priveşte absorbţia fondurilor europene (of Elena Udrea, [...]
1

Lauda de sine… Sondajul Curţii de Apel Oradea care spune că judecătorii sunt punctuali şi amabili se bazează pe un eşantion de toată pomina

Săptămâna trecută, conducerea Curţii de Apel Oradea a făcut publice rezultatele unui sondaj de opinie menit să arate cât de mulţumiţi sunt justiţiabilii, avocaţii şi procurorii de activitatea judecătorilor, grefierilor şi a personalului din instanţă. Rezultatele? Lăudabile, în condiţiile în care, spune comunicatul, peste 70% dintre respondenți au fost ori „foarte mulţumiţi” ori „în mare parte mulţumiţi”. Atâta că, deşi te-ai aştepta ca un astfel de studiu să fie cât de cât [...]

Surpriza lui Mang: Candidatul PSD Bihor la Primăria Sînmartin este un fost liberal

Scuzaţi viteza de reacţie, dar nu e vina lui Bihorel, ci a pesediştilor din Sînmartin, care abia săptămâna trecută i-au dezvăluit, printr-o scrisoare trimisă la redacţie, că de Crăciun preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, le-a trimis locuitorilor comunei o felicitare semnată împreună cu „Cristian Laza, PSD Sînmartin”. Atât doar că acest Laza nu-i nicidecum membru PSD Sînmartin, spun pesediştii din comună, ci a fost - pe rând - membru PRM, PDL şi PNL, fiind nevoit să plece de la liberali [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Cristi Puşcaş i-a părăsit pe liberali, dar n-a vrut să-i înjure

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut că a crescut nivelul de trai al concetăţenilor?”. „Pe ce te bazezi?”. „Doar jumătate faţă de cei de anul trecut au mai cerut ajutor de încălzire şi anul ăsta”. „Eu trag de aici alte concluzii. Că jumatea care nu a cerut ajutor a murit îngheţată iarna trecută”. Marţi  Mic cutremur la PNL: arhitectul care a coordonat renovarea Sinagogii s-a retras din partid. Răspunsul său diplomatic a fost: „Ca vechi PDL-ist, nu m-am putut adapta la stilul PNL”. „Da’ [...]

Sanyi Kiss vrea să ştie cu ce microfoane a fost interceptat

Procesul în care vicele de la Consiliul Judeţean, Sanyi Kiss, este acuzat de şpagă, spălare de bani şi alte 472 de chestii ce figurează în Codul Penal, trenează. Omul invocă o grămadă de excepţii, mai ales că interceptările după care a fost dovedită infracţiunea s-au bazat pe un mandat de siguranţă naţională. Kiss a cerut pe bună dreptate mai multe amănunte, mai ales că el, ca fost depanator, e în branşă. De exemplu unde este amplasată siguranţa naţională, cea care dacă sare opreşte [...]