Jurnaliştii şi cei vreo zece curioşi adunaţi la faţa locului au zărit o maşină cu număr de înmatriculare BOR, apropiindu-se de ei, încetinind şi apoi oprind pe dreapta, astfel că unii au crezut într-o minune de ecumenism modern: un popă ortodox venea să „sfinţească” evenimentul organizat de fostul episcop reformat. Uimirea li s-a risipit imediat ce din maşina „branduită” în cel mai băştinaş chip cu putinţă a ieşit consilierul Szilagyi Zsolt, evident fără sutană, cădelniţă şi cruce.
Maşina, a recunoscut acesta, are într-adevăr număr preferenţial, dar pentru a reda nu acronimul Bisericii Ortodoxe Române, ci prima parte a numelui socrului său, Boros. Aşa că nu e cazul nici să-i dea prioritate în trafic credincioşii ortodocşi, nici să-i zgârie tabla ateii în parcare…