Bihorel

Oraşul nimănui: Deşi amendaţi, patronii cafenelei Fortissimo din Beiuş tot îşi trag terasă-n drum

Bihorel vă dezvăluia săptămâna trecută haosul urbanistic din vestitul Beiuş, unde buticarii vând direct în parcuri, iar proprietarii de localuri îşi scot mesele pe domeniul public fără să ceară vreo aprobare ori să plătească ceva chirie pe terenurile ocupate.

Bihorel i-a dat ca pilde de tupeu pe reprezentanţii clubului Fortissimo, care au trântit o terasă până-n drumul naţional. Urmarea? Pentru construcţia neautorizată patronaşii s-au trezit cu o amendă din partea Primăriei şi, în plus, cu obligaţia de a sista lucrările până la intrarea în legalitate.

Băieţii de la Fortissimo nici nu s-au sinchisit, însă, continuând amenajarea terasei, semn că autoritatea edililor şi a inspectorilor Primăriei nu valorează nici cât o ceapă degerată. Ca urmare, Bihorel le propune beiuşenilor un referendum în care să ceară unirea cu Oradea, unde autoritatea locală ştie să facă ordine şi să scoată bani şi din piatră seacă.

Oricum, cam toţi oficialii din Binş sunt ori la puşcărie, ori cu un picior în ea.

Exit mobile version