Bihorel

Oradea va fi supravegheată audio-video. Pe când şi olfactiv?

O veste oribilă pentru dobitocii care sparg coşurile de gunoi, distrug corpurile de iluminat stradal sau murdăresc clădirile proaspăt renovate. Primăria bagă 110 mii de euroi în tehnică de vârf, camere video, şi dotează maşinile poliţiei cu instalaţii video şi audio.

Suma nu e mare, dar dacă investiţiile vor continua, în timp s-ar putea ca fiecare orădean să aibă pe urmele sale un sistem performant de monitorizare. Dacă era după mine, renunţam la sistemul audio-video şi băgam unul olfactiv pentru că pe vandali cel mai bine îi recunoşti după miros.

De acum înainte, când poliţistul de la circulaţie te opreşte, trebuie să ştii că eşti şi înregistrat. Aşa că, adio dialoguri de genul: „Stai să-l sun pe şeful tău”, „Mă? Tu ştii cine sunt eu?” sau „Îţi promit că te dezbrac până mâine”.

Protocolul prin care Primăria ajută Poliţia a fost semnat de comandantul Liviu Popa şi de generalul Ilie Bolojan, două persoane renumite pentru modul în care au reuşit să coboare milităria din pod în instituţiile pe care le conduc.

Exit mobile version