Deci suntem pe locul trei în țară la cel mai potrivit loc unde să-ţi duci traiul în România. Suntem pe primul loc la siguranța cetățenilor. Acum am aflat că avem o absorbție de fonduri europene de care ar fi mândră orice profesionistă, de la Maimuța până la Borș.
Și dacă primele două clasamente au fost făcute de un site de imobiliare, Oradea a fost lăudată în ce privește utilizarea fondurilor de coeziune de o revistă a Comisiei Europene.
Aștept cu sufletul la gură și un clasament al Băncii Naționale, prin care să aflăm că Oradea nu mai știe cum să mascheze profitul, dar chestia asta nu se va întâmpla prea curând.
Specialiștii europeni consideră că, prin banii atrași, Oradea a făcut un salt înainte de 50 de ani. Asta înseamnă că dacă în următorii 10 ani continuăm în acest ritm, ne vom apropia de standardele unui oraș mediu din Uniunea Europeană. De unde se vede clar că la Revoluție eram cu 100 de ani în urma Occidentului.