Ziua maghiarimii de pretutindeni a fost serbată decent la Oradea. Mă gândesc cu groază ce reacție ar avea compatrioții dacă asemenea manifestări ar avea loc la Caracal, Hârlău sau Vaslui. Cum ar sări ei în apărarea noastră, a celor siliți să îndure zilnic teroarea bogracs-ului, a kurtos kalacs-ului și a nurilor unguroaicelor.
Constat însă că an de an amploarea evenimentului scade în intensitate și asta nu e neapărat din cauza împărţirii electoratului. Cred că oamenii au obosit să mai răspundă vioi stimulilor politicienilor care, se demonstează în toată Europa, sunt o apă și-un pământ.
Râdem de Parlamentul nostru, în care un sfert din aleși sunt pușcăriabili cu acte în regulă, sau de al doilea și de al treilea om din Stat, care frecventează Înalta Curte mai des decât bufetul Parlamentului.
Dacă noi suntem pe nicăieri, nici francezii, democrații democraților, nu sunt cu mult mai breji din moment ce un candidat la Președinție are serioase probleme penale, dar nici nu concepe să audă de demisie.
Revenind la manifestațiile din 15 martie, am constatat că domnul Szabo Odon a devenit brusc Huszar, în vreme ce domnului Huszar Istvan nici prin cap nu i-a trecut să se costumeze în Szabo Odon.
