În vară, Bihorel atrăgea atenţia că asfaltările făcute pe strada Mihai Viteazul, după înlocuirea reţelelor de apă, au fost executate anapoda, deoarece muncitorii au asfaltat în jurul unei maşini parcate, iar apoi au acoperit şi gurile de scurgere a apei pluviale. Efectul Dorel se simte acum, după ce au venit ploile de toamnă.
Săptămâna trecută, apa a băltit taman la capătul trecerii de pietoni din intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu, obligând astfel pietonii fie să traverseze pe lângă zebră, deci neregulamentar, fie să-şi ude picioarele. Semn clar de miserupism, atât din partea muncitorilor, dar şi a funcţionarilor Primăriei, care ar fi trebuit să-i controleze…