Oamenii de la Finanţe se dedică trup şi suflet meseriei

De obicei la Colegiul Prefectural vine câte un şef de deconcentrate care turuie nişte cifre şi cu asta s-a bifat acţiunea. De data aceasta, domnul Ioan Mihaiu, şeful Finanţelor bihorene, a venit cu nişte elemente care mi-au dat de gândit.

În primul rând, controalele pe care Antifrauda le-a făcut micilor comercianţi nu sunt chiar atât de inutile din moment ce gradul de încasare a crescut cu peste 25%. Apoi, a sugerat că şi inspectorii noştri ar trebui să dea dovadă de determinarea celor din Ungaria. A exemplificat cu cazul unui comisar de pe Tisa, care s-a tatuat ca să poată dovedi că şmecherul care l-a înţepat nu eliberează bon fiscal. În plus, a arătat Mihaiu, o doamnă inspector s-a prezentat la un control ginecologic numai ca să poată demonstra că medicul lucrează la negru.

Exemplele ar putea fi preluate şi de ai noştri. Sunt convins că unii dintre băieţii de la Antifraudă se vor duce pe la barurile de noapte să vadă dacă fetele de acolo emit chitanţe pentru banii îndesaţi în budigăi. Ca să nu mai zic că oricând se vor găsi voluntari să meargă pe centură şi să le surpindă pe prostituate în timp ce nu declară sumele obţinute prin prestarea celei mai vechi meserii din lume.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de bon Jovie | 3 iunie 2015 09:48

    Verificati-l pe asta se pare ca-i si ofiter sub acoperire.