Bihorel

Nu deranjaţi! Pensionarii, ţinuţi la cozi, în frig, de angajaţi sictiriţi ai OTL

Clientul nostru, stăpânul nostru! Normal, dacă plăteşte. Când e vorba de beneficiarii anumitor facilităţi, însă, se schimbă placa. Săptămâna trecută, pâlcuri de pensionari aşteptau câte o jumătate de ceas în frig la uşa punctului de distribuţie a cardurilor din incinta staţiei de redresare a OTL din strada Duiliu Zamfirescu.

Bătrâneii care veniseră să îşi ridice formularele pentru abonamente erau trataţi nu doar cu ger, ci şi cu sictir. Oamenii societăţii de transport nici n-au lăsat afară tipizatele, să se poată servi pensionarii, pe motiv că se fură, dar nici nu i-au lăsat pe aceştia să intre după documente.

„Nu intraţi, ies eu cu ele”, le-a spus angajatul OTL, după principiul scoţianului care vrea să facă economie la curentul consumat de sonerie: „Nu sunaţi, ies eu din când în când…”

Exit mobile version