Consultantul în marketing turistic s-a declarat încântat de potenţialul turistic al oraşului, contrazicând un taximetrist care îi spusese că „nu aveţi ce vizita în Oradea, mai bine mergeţi la Felix!”.
Specialistul recomandă Oradea ca destinaţie turistică de weekend, pe când cu privire la Felix a remarcat aglomeraţia magazinelor care vând „porcării chinezeşti” şi a teraselor cu manele, numind staţiunea „un fel de Costineşti mutat în vestul ţării”.
Concluzia sa e usturătoare: „Aşadar, dacă ajungeţi în Băile Felix, pregătiţi-vă să vă plictisiţi groaznic sau măcar să mergeţi la bazele de tratament şi să vă umpleţi timpul cu proceduri de SPA şi wellness, să citiţi şi să vă relaxaţi”. Singurul câştig e că veţi pleca ceva mai culţi şi mult mai relaxaţi!