Cel puţin aşa susţine Ciurdariu, care l-a şi reclamat pe Maier pentru loviri, susţinând că primarul şi-a ieşit din minţi după ce i-a reproşat că împarte pământurile după ureche, de au ajuns localnicii să-şi semene unii altora grădinile, pentru că niciunul nu ştie exact care a cui este.
Evident, primul gospodar al comunei are o altă variantă, pretinzând că afaceristul, deşi absolvent de Teologie, e cam sălbatic şi îi sare ţandăra din orice. Cum a fost şi în ziua altercaţiei, când ar fi sărit peste birou ca să-i tragă un cap în gură, după ce i-a adus la cunoştinţă că nu-i semnează adeverinţa pentru fonduri APIA, din cauza unor nereguli la suprafeţe.
Iar edilul, ca să se păzească, a vrut să-i bage agresorului degetele-n ochi, dar i-a nimerit barba. „L-am zgâriat, nici vorbă de pix!”, se jură Maier, care se plânge de ultraj, că doar a fost atacat în exerciţiul funcţiei…