Mârlani care parchează aiurea sunt cu duiumul, ceea ce cam oricine poate constata zilnic atât direct, cât şi prin intermediul reţelelor de socializare. Dar unul care să se şi laude cu nesimţirea, mai rar se găseşte…
Miercurea trecută, câţiva orădeni au distribuit pe Facebook o imagine surprinsă în parcarea Profi de lângă Spitalul Judeţean, unde cineva şi-a lăsat motocicleta pe un loc de parcare rezervat persoanelor cu handicap, gest mai degrabă comun şoferilor de vreme ce un motociclist nu poate fi, prin definiţie, suferind de vreun handicap. Surpriză, însă, individul nu doar că şi-a asumat fapta, ci s-a şi fălit cu ea, declinându-şi identitatea şi statutul de angajat al magazinului.
„Fac ce vreau pe acel spaţiu, că e spaţiu privat”, „eu în acea parcare voi parca exact unde îmi taie prin cap… nu mă interesează legile lui peşte, eu parchez unde vreau că de aia sunt şef”, le-a dat cu tifla criticilor „Profisionistul” pe nume Petrică Teo.
În urma mesajului, Bihorel a înțeles că omul își merită locul, pentru că în fond nesimțirea e tot un handicap!
UPDATE:
Protagonistul Petrică Teo a ţinut să-i facă o precizare lui Bihorel, după apariţia acestui articol, şi anume că nu el a fost conducătorul motocicletei respective. În schimb, tânărul a recunoscut că el era pasager, dar şi că el este, într-adevăr, autorul comentariilor cu pricina.
1 Comentariu
Lui si celor ca el care abuzeaza de locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilitati le doresc din sufletul sa ajunga sa-si merite acele locuri…poate atunci vor constientiza.Si apropo de faptul ca e motociclist poate ca a lipsit de la de la manifestarile colegilor lui care cer „RESPECT”…in trafic.Respectul trebuie sa-l primesti dar totodata sa-l si dai.Dragi motociclisti participanti in trafic va rugam sa va educati „colegul”care dupa mine este mai tanar cu 7 ani (care-i lipsesc) fata de varsta pe care o are.