Bihorel

Neguş, şef la mititica: Refuzat de Penitenciarul Oradea, Sanyi Neguş e şef de celulă la Cluj

Închis pentru complicitate la o crimă comisă în Italia, despre Markovics Sandor, mai cunoscut sub numele de Sanyi Neguş s-a auzit mai rar în ultima vreme.

Ei bine, cea mai proaspătă veste e că liderul clanului Neguş s-a întors în ţară, unde îşi ispăşeşte restul de 11 ani (din pedeapsa de 18 ani de închisoare) la un Penitenciar din judeţul Cluj. Asta pentru că, după cum a aflat Bihorel, Penitenciarul orădean ar fi refuzat să-l găzduiască, poate din pricină că majoritatea membrilor din clanul său sunt cazaţi aici şi le-ar fi provocat gardienilor numeroase bătăi de cap.

Oricum, lui Sanyi nu-i pare rău, căci o duce bine la Cluj. E „angajat” la bucătăria puşcăriei, ca să împartă mâncarea printre deţinuţi, iar în celulă a ajuns şef de cameră, chestiune care îi aduce evident numeroase beneficii, inclusiv dreptul de a primi mai multe pachete cu mâncare. Unde mai pui că împarte şi locurile în paturi, fireşte, pe sexe…

Exit mobile version