Deşi conform planurilor de învăţământ trebuiau să urmeze în semestrul II cursul opţional „Elemente de drept roman şi istoria statului roman”, lectorul Aurelia Gidro a decis să le predea această materie în semestrul I, laolaltă cu colegii lor din anul I de la Drept, care au în programa primului semestru un curs similar, intitulat „Drept roman”.
Tinerii de la Administraţie publică nu au comentat nimic despre comasare, dar s-au supărat acum, în sesiunea de iarnă, când au dat examenul tot împreună cu colegii de la Drept, ba chiar cu exact aceleaşi subiecte, deşi pentru ei disciplina era opţională şi, ca urmare, s-ar fi aşteptat la subiecte mai uşoare.
Îngrijoraţi că ar putea avea zile grele dacă se pun rău cu profesorii încă din anul I, studenţii n-au făcut reclamaţie oficială, dar s-au plâns lui Bihorel. În fond, nu există judecător local mai corect decât el, nu-i aşa?