Consiliul Local ar putea desfiinţa instituţia muzeală în orice clipă după ce avizul provizoriu de funcţionare primit de la Ministerul Culturii a expirat în luna februarie a acestui an. Directoarea Angela Lupşea a reluat demersurile pentru acreditare abia săptămâna trecută, după ce Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor i-a trimis două somaţii, iar la jumătatea acestei luni a făcut şi un control.
Măsurile propuse, de la inventarierea pieselor din colecţii până la stabilirea unei noi strategii pentru dezvoltarea muzeului, par însă menite mai curând să frâneze demersurile în vederea acreditării, iar cum termenul în care municipalitatea trebuie să păstreze în funcţiune Muzeul Cetăţii, conform obligaţiilor asumate faţă de UE, de la care a primit fondurile pentru reabilitarea fortăreţei, expiră în primăvara anului viitor, directoarea nu are niciun interes să se streseze.
În locul unui muzeu, ceea ce presupune muncă de cercetare, restaurare şi altele, ar putea păstra doar câteva expoziţii pentru turişti. Mai puţină bătaie de cap, la aceiaşi bani!