Locuitorii satului Husasău de Criş, comuna Ineu, se plâng că, deşi se află la câţiva paşi de Oradea, au condiţii de transport ca-n vârful muntelui.
Navetiştii s-au plâns lui Bihorel că firma Acular, singura care are contract cu Consiliul Judeţean ca să-i ducă şi să-i aducă din sat, i-a anunţat că le măreşte iar tarifele de transport, un abonament urmând să coste de la 1 august 120 lei în loc de 100, iar un bilet 5 lei în loc de 4 lei.
Vestea i-a nemulţumit pe săteni pentru simplul motiv că, în timp ce tarifele sunt majorate, condiţiile nu sunt deloc îmbunătăţite: autobuzele nu au aer condiţionat, ba uneori nici geamurile nu li se pot deschide, aşa că un drum cu ele în zilele caniculare e de-a dreptul incendiar.
Localnicii s-au plâns şoferilor şi reprezentanţilor firmei de transport, dar singurul răspuns primit a fost că, dacă nu le convin preţurile şi condiţiile, n-au decât să nu mai urce în autobuze. Altfel spus, mucles sau pe jos!
1 Comentariu
Cel care ai scris aceasta stire, ca sa dezimformezi poporul!!!, informeazate corect prima data de la cine a participat acolo, EU sant unul dintre participanti, si mie scarba sa vad o dezinformare, scrieti d-le realitatea nu va mai bateti joc de tara asta.