Pe lângă problemele pe care le are cu legea pentru evaziune fiscală cu produse petroliere, italianul a pierdut şi o parte din cele 98 de hectare de dincolo de linia ferată ce străbate cartierul Ioşia, pe care le cumpărase de la Episcopia Greco-Catolică şi pe care intenţiona să ridice un cartier de lux.
După ani de zile în care a avut amplasamentul în folosinţă, Papalia a pierdut terenul luna trecută pentru că nu şi-a mai putut plăti ratele la timp. Omul de afaceri îşi asumase achitarea a 22 milioane euro în rate egale, iar contractul prevedea că neefectuarea la timp a unei singure plăţi duce automat la pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi a sumei deja achitate, circa 4 milioane euro.
„Cadou” mai scump de sărbători nici nu-i trebuia…