Moşul cel rău: În premieră, Moș Crăciun nu va mai ajunge cu trenul în Gara Mare din Oradea

Anul ăsta Moşu’ n-are bani de cadouri! Pentru prima dată după 1989, Primăria Oradea nu a amenajat un brad de Crăciun în sala Traian Moşoiu şi nu va primi grupuri de colindători de la şcolile din oraş.

Mai mult, sunt şanse serioase ca tradiţia de decenii, neoprită nici măcar de comunişti – potrivit căreia în pragul sărbătorilor de iarnă Moş Crăciun soseşte cu trenul în gara centrală, unde este întâmpinat de copii – să fie brusc întreruptă.

Auditul intern al Primăriei a ajuns anul acesta la concluzia că municipalitatea nu poate plăti din bani publici pachetele cu dulciuri pe care Moşul trebuie să le împartă copiilor, singura variantă legală fiind ca municipalitatea să atragă sponsorizări de circa 15.000 euro pentru achiziţia celor circa 7.000 de parchete destinate copiilor. Ar fi o minune, însă, ca acest lucru să se şi întâmple.

La câte amenzi a dat anul acesta şi la cum vor creşte impozitele de anul viitor, Primăria n-are nicio şansă să vadă un leu în plus de la firme. Că doar şi angajaţii acestora au copii la care trebuie să vină Moşu’…


*
*