Mişcarea populistă: Oamenii lui Băsescu fac scandal din orice

Că e vorba de fundaţie, că e vorba de partid, oamenii lui Băsescu de la Mişcarea Populară nu ratează nicio ocazie să iasă în faţă şi să „facă opoziţie”.

După ce la începutul săptămânii trecute au înfruntat ploaia ca să împartă pe Corso pliante împotriva Guvernului USL, miercuri, la conferinţa de presă, jurnalistul Daniel Meze, membru de vază al Fundaţiei Mişcarea Populară, s-a oţărât că municipalitatea a montat în parcuri panouri cu mesajul „Primăria Oradea vă mulţumeşte că preţuiţi natura şi respectaţi ceea ce am realizat împreună”. „E campanie electorală!”, a sărit Meze de-un cot, zicând că doar poza lui Bolojan mai lipseşte de pe panouri.

Bihorel aşteaptă cu nerăbdare şi alte prilejuri în care oamenii lui Băse să găsească sămânţă de scandal. Câteva sugestii: ghirlandele luminoase de-un galben liberal, costumul lui Moş Crăciun de-un roşu pesedist şi, de ce nu, toaletele publice pe care municipalitatea a scris „femei”, dar înăuntru – ce manipulare! – sunt doar nişte simple bude…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Daniel Meze | 22 decembrie 2013 16:02

    1. Mesaje subliminale postate de Primăria Oradea în parcurile orădene

    În parcurile orădene au apărut plăcuţe pe care sunt trecute denumirile acestora. Un lucru bun şi demn de apreciat. Din păcate „anumite minţi luminate” din cadrul Primăriei Oradea s-au gândit că pe aceste plăcuţe este oportun să se strecoare şi un text care conţine un mesaj electoral subliminal care „îi îndeamnă pe orădeni să aprecieze realizările Primăriei Oradea”. Textul care conţine acest mesaj subliminal sună în felul următor: „Primăria Municipiului Oradea vă mulţumeşte că preţuiţi natura…” până aici totul este ok, dar textul continuă în felul următor: „… şi respectaţi ceea ce am realizat împreună”. Mesajul subliminal al textului, care, în opinia noastră, se înţelege din acest fragment poate fi expus în felul următor: „…respectaţi ceea ce am realizat împreună… deci continuaţi să ne votaţi…”. Mai lipseşte afişul domnului primar Ilie Bolojan.
    Dar care sunt „realizările” Primăriei Oradea pe care ar trebui să le „respectăm” în cazul Parcului Petofi?
    a. Fântâna arteziană din centrul Parcului Petofi nu este funcţională şi nu a mers în timpul verii!
    b. Toaleta publică din Parcul Petofi nu este funcţională şi nu a funcţionat în acest an!
    c. Parcul Petofi este „căminul” boschetarilor! Poate chiar din rândurile etniei rrome pe care am dori să o integrăm din punct de vedere social!
    d. Piticii de grădină din Parcul Petofi au fost vandalizaţi!
    e. O cădire şi un avizier din Parcul Petofi arată deplorabil!