Bihorel

Ministrul pentru Dialog Social a venit la Oradea să facă pe prostu’

Răspunde la numele de Liviu Marian Pop şi e ministru delegat, mai exact numai bun de legat, la Ministerul pentru Dialog Social. La ce ne-o trebui nouă un astfel de minister? La nimic. Dar trebuia inventat, pentru ca domnul Pop să fie recompensat pentru modul jegos în care l-a spălat de plagiat pe marele om de ştiinţă Victor Ponta.

Eu nu cred că alde Liviu Pop e un băiat rău. Cu faţa lui de ţăran cumsecade care-şi ajută vecinul să culeagă prunele, chiar dacă acesta nu are niciun pom, poate stârni cel mult compasiune.

Dar pentru că orice om normal când ajunge politruc trebuie să se dea în stambă, nici Liviuţ al nostru nu putea rata ocazia să se facă de rahat pe malul Crişului. S-a legat de referendumul din Oradea, deşi nu ştia cât a costat şi vorbea aiurea despre 700 de milioane în primul tur, respectiv 200 de milioane în al doilea, nespecificând dacă se gândeşte la milioane noi sau la din acelea vechi.

Omul a băgat de la sine nişte zerouri în plus, probabil pe motiv că zerourile n-au valoare. Nimic mai adevărat, zerourile n-au valoare, dar uite că pot ajunge miniştri prin guvernul lui Ponta!

Cum încă lumea nu începuse să râdă şi cu curul de el, Liviu Popa a insistat şi a declarat că guvernul va da bani pentru acoperirea găurilor create de prostia cu referendumul, dar habar nu avea despre ce sumă e vorba. Cum s-ar zice, individul a bătut atâta cale până la noi ca să ne arate cât de habarnist este. Poate numai o fi vrut să facă pe prostul, dar jur că i-a reuşit de minune.

Exit mobile version