Bihorel

Ministrul Mediului îi face un „cadou” de 200 de milioane lei vicelui Alexandru Kiss

Ministrul Mediului, domnul Attila Korodi, a venit în Bihor cu traista plină. Ne-a adus 200 de milioane de lei pentru implementarea sistemului de Management Integrat al Deşeurilor.

Adevărul e că la câte gunoaie sunt prin judeţ, banii aceştia nici nu ştiu dacă ne ajung. Coincidenţa face ca suma să ajungă la noi exact de ziua vicelui Sanyi Kiss.

Ministrul a glumit spunând că aceşi bani sunt un cadou de ziua eternului vice, dar sunt sigur că fostul Depanator a luat-o la propriu şi va face tot ce-i stă în putinţă să pună mâna pe biştari.

De acum înainte urmează doar să se stabilească celebra cotă, cât umflă politicienii şi cât rămâne pentru  lucrare. La cum îi cunosc eu pe aleşii noştri, cred că e vorba de 10%.

Adică pentru lucrare rămâne 10% din valoare, restul urmând să dispară în peisaj.

Exit mobile version