La Colegiul prefectural, Lucian Silaghi a sărit la beregata Ministerului Culturii şi la carotida judecătorilor din Oradea.
Omul a declarat că a fost muştruluit de subalternii ministrului Kelemen Hunor pe motiv că a accesat fonduri pentru repararea bisericilor de lemn româneşti când, cu banii ăia, se puteau repara cele de cărămidă ungureşti.
Băi, Silaghi, chiar că eşti nesimţit! Păi, nu mai bine mai stăteai câţiva ani pe post în poziţia somnambulului până când respectivele biserici dispăreau?
Pornit să arate marile mizerii locale, Silaghi s-a întrebat ce înţelege un judecător prin celeritate, din moment ce o ordonanţă preşedinţială în cazul intervenţiilor neautorizate la restaurantul Transilvania a fost rezolvată de omul cu ciocanul în mai puţin de trei luni…
Lucian, Lucian, tu ori ai greşit locul unde se ţinea şedinţa, ori pur şi simplu confunzi România cu o ţară normală!