Gata, parlamentarii pesediști au rezolvat-o și pe asta! Se va putea face minerit sau amenajări industriale în zonele protejate. Că ce mare rahat e să avem munți frumoși și văi splendide, dacă suntem săraci și proști?
Cei trei corifei pesediști de Bihor, Nelu Roman, Ghiță Bogdan și Mitică Gherman, au votat să se dea drumul la buldozere în rezervațiile naturale. O fi codru frate cu românul, dar când e vorba de furat, tot ca în codru, primează a doua variantă. Sigur că dacă-i întrebi de domnii de la partidul cu seceri și ciocane de ce au votat asemenea mizerie, îți vor spune că ei de fapt nu erau în sală, că nu știau ce votează sau că șeful le dădea cu liniarul peste unghi dacă nu se conformau.
E de mirare că s-au pretat la așa ceva, mai ales că domniile lor sunt țărani 100%, care știu ce înseamnă natura și ce rol are clorofila în existența noastră…