Mina şi Lumina: Stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci a împărţit lumina de la Sfântul Mormânt într-o parcare

În Bihor, până şi Lumina de Înviere vine tot de la Cluj. Maica Mina Bădilă, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, a gonit pentru al patrulea an consecutiv pe drumul de Cluj pentru a aduce credincioşilor Lumină de la Sfântul Mormânt, transportată până acolo cu o cursă aeriană, via Bucureşti.

Ca să nu provoace tulburare în rândul credincioşilor în praznicul Sfintelor Paşi, Maica Mina şi-a dat întâlnire cu preoţii bihoreni în parcarea Selgros, într-un loc mai ferit de ochii profanilor, unde trebuia să le distribuie Lumina.

Însoţită de un echipaj de Poliţie cu girofar, stareţa a ajuns în oraş în jurul orei 21, mult mai repede decât în anii precedenţi, dar a constatat că preoţii începuseră deja să se împrăştie pe la bisericile lor.

Feţele bisericeşti zic că părintele Constantin Petru Filip de la parohia Cuzap, unul din protejaţii episcopului Sofronie Drincec, a reuşit să ajungă cu maşina de la Cluj mai repede decât Mina şi escorta ei poliţienească, lăsând-o pe stareţă cu buza umflată. Dacă n-a realizat că de la an la an creşte până şi viteza luminii…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de popa pedo | 10 mai 2016 15:22

    Ce Lumina sa imparta hotii si mafiotii astia? Lumina lui Satana probabil, ala pe care il slujesc popii astia indraciti care alearga dupa ochiu draccului mai ceva ca niste afaceristi verosi, doar bani viseaza si la bani se roaga, ar scoate bani din orice popalaii astia satanisti…

  2. >> Postat de Popica | 10 mai 2016 10:52

    de ce inventati asemenea minciuni ? ce ziaristi sunteti asa ? avionul cu Lumina a aterizat la Cluj la ora 21 si 23 de minute. pe traseu s-a mai impartit lumina in 4-5 locuri iar deja la 23.30 Lumina a ajuns la Sf Cruce. In Oradea s-a lasat pe Clujului si la catedrala ,iar apoi doar la Buna Vestire. de ce puneti minciuni cu ora 21,cu parcare selgros si cu alte cele ? inteleg ca aveti ceva personal cu maica,dar sa dezinformati publicul doar de dragul de a calomnia un om,deja e cam mult chiar si pentru voi.