Bihorel

Medicii din Antalya sunt mai ţigani decât pacienţii

Regele ţiganilor de pe strada lui, Florin Cioabă, şi-a dat obştescul sfârşit all inclusive, pe litoralul turcesc la Antalyei. Cum un rom de mărimea lui poate fi folositor şi după moarte, fiul său a cerut ajutorul statului român pentru a achita factura de 360 de mii de dolari, cât a costat spitalizarea.

Suma este de-a dreptul neruşinată şi nici dacă l-ar fi îmbălsămat cu cristale Swarovski nu se putea ajunge la o asemenea notă de plată.

Acum, din două una: ori familia mai vrea să facă un ban la despărţirea de regele său, ori turcii au făcut obrazul şorici şi au cerut o sumă scandaloasă.

În ambele cazuri concluzia este una singură: ţara nu poate suporta asemenea cheltuieli mai ales când e vorba de un om avut. Dacă însă turcii insistă şi nu eliberează cadavrul se poate aplica metoda Hayssam.

Domnul Băsescu nu are decât să ordone o acţiune neautorizată pe teritoriul altui stat, acţiune ce oricum costă mai puţin de 360 de mii de dolari. Hai sictir!

Exit mobile version