Matei comunitarul: Condamnat pentru abandon de familie, fostul senator PD va trebui să facă muncă în folosul comunităţii

E definitiv. Mircea Matei, fostul  senator PD, secretar de stat la Interne şi preşedinte la PPDD şi la PMP Bihor, a rămas cu condamnarea penală pentru abandon de familie după ce, pe motiv că nu are bani, nu plătise pensia de întreținere pentru cei doi copii pe care îi are cu patroana agenției de modelling Ella Mode, Daniela Pusta.

Pedeapsa pe care judecătorii i-au dat-o politicianului a rămas cea de 6 luni de închisoare cu suspendare, plus 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, pe care va trebui să le execute ori la spaţii verzi, pentru Primăria Oradea, ori la vreo casă de copii, pentru Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Cum înainte de alegerile locale din 2008 a pus la cale un celebru „tun”, constând în lucrări de modificare a boscheţilor din Piaţa Unirii în valoare de 1 milion de lei, Bihorel crede că Matei ar fi candidatul perfect pentru spaţiile verzi.


*
*