Mansarda şi procurorii: La Tribunalul Bihor actele dispar ca-n Dosarele X

O banală mansardă ridicată de o familie din Popeşti la locuinţa tip duplex împărţită cu o altă familie a devenit motiv de procese şi dosare penale atât pentru reprezentanţii Primăriei comunale, cât şi pentru proprietari, după ce tavanul şi pereţii imobilului vecin şi lipit de al lor au crăpat.

Motivul? Vecinii îşi dăduseră acceptul doar pentru repararea acoperişului, nu pentru supraînălţarea casei, dar ceilalţi proprietari l-au modificat astfel încât un zid se surpă, iar jumătatea lor de curte se inundă la fiecare ploaie.

Victimele au descoperit că autorizaţia pentru mansardare fusese emisă de Primăria Popeşti fără nicio documentaţie prealabilă, aceasta fiind întocmită abia la o jumătate de an după data autorizării propriu-zise.

Când neregulile au fost prezentate şi în instanţă, actele s-au evaporat pur şi simplu de la dosar. Finalul? Tipic românesc, se plâng reclamanţii: procurorii care cercetează cazul încearcă să îngroape povestea pe motiv că n-au probe nici pentru falsul din Primăria Popeşti, nici pentru dispariţia documentelor de la Tribunalul Bihor.

Ca-n Dosarele X!


*
*