Ciudată este viața! Te pune de multe ori în niște situații imposibile. Ianoș Mang și Ionel Avrigeanu sunt la cuțite în Consiliul Județean, în vreme ce în privat sunt condamnați să-și plimbe împreună cu duioșie nepoții.
PNL-iștii l-au acuzat pe Mang că este mireasa UDMR-ului chit că, la modul în care e abuzat profesorul universitar, se poate vorbi mai degrabă de un viol zootehnic. Că măcar mireasa mai merge în luna de miere, mai poate fugi în noaptea nunții cu banii și amantul.
Domnul Mang răspunde franc și concis: „liberalii sunt supărați că nu sunt ei mireasa UDMR-ului”. Mă așteptam să nege relația de vasal, supus austriac, dar prin cele spuse nu face decât să întărească gradul sever de subjugare în fața stăpânilor maghiari.
Adevărul este că și într-o alianță PNL-UDMR tot am fi asistat la niște negocieri scandaloase, numai că probabil din timp în timp s-ar mai fi schimbat pozițiile, că în viață mai și dai, nu doar primești lovituri.