Bihorel

Mang Liber-Schimbistul: Anul trecut, Ioan Mang era „cu totul de acord” ca Primăria să subvenţioneze Aeroportul din Oradea

Zicala cu gura care bate curul se dovedeşte din plin valabilă pentru vicepreşedintele PSD-ist al Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, care a respins luna trecută vehement propunerea primarului Ilie Bolojan ca municipalitatea orădeană să contribuie financiar, cu până la 500.000 euro pe an, la deschiderea şi susţinerea curselor internaţionale de pe Aeroportul din Oradea.

Mang a numit ideea primarului „o golănie”, argumentând că „să vii cu ideea să subvenţionezi din bani publici Aeroportul este o chestie ilegală 100%”. Bihorel a răsfoit arhivele şi a descoperit că, în martie 2014, acelaşi Mang, care ocupa aceeaşi funcţie de vicepreşedinte al CJ Bihor, se arăta „cu totul de acord ca Primăria să suporte o parte din subvenţiile ce vor fi acordate companiilor aeriene care vor deschide noi curse, externe, la Oradea”, ba chiar spera că vor vota în acest sens „exponenţii tuturor celor patru partide reprezentate în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean”.

Cine ştie ce-o mai zice şeful PSD-ului peste patru ani, când bihorenii s-ar putea să constate că după asemenea schimbări de „viziune” şi cu aşa conducători vor avea curse externe de pe aeroportul lor când o zbura porcul.

Exit mobile version